Proiectul restaurării Fântânei Cadânei din satul Lipnic, raionul Ocnița, a ajuns la primul său succes, adunând prima mie de dolari pentru renovarea monumentului istoric.

Campania de colectare a fondurilor a început acum cinci zile și deja 30% din scop este îndeplinit. Astfel, proiectul dispune de o sumă de început de 1200 de dolari prin primele donații online pentru restaurare, câțiva noi bloggeri ce popularizează ideea proiectului, alți zeci de promotori și susținători, și peste 300 de followeri pe pagina oficială de Facebook.

„Nu știm câți sunt cei care ar dona mulți bani pentru restaurarea unei fântâni cu istorie și legendă în spate, dar am descoperit că sunt mulți cei care, donând câte puțin, ne-au făcut să ne dăm speranța că putem reconstrui monumentul istoric Fântâna Cadânei, mărturia vie a locurilor unde Ștefan cel Mare a învins hoardele tătare”, a expus grupul tinerilor ce au avut inițiativa de a restaura Fântâna Cadânei.

Amintim că Ministerul Culturii de asemenea va contribui la restaurarea monumentului de categorie națională, inclus în Registrul Monumentelor Republicii Moldova cu suma de 17.000 lei. Scopul proiectului este nu doar de a reînvia legenda din nordul Moldovei, dar și de a promova implicarea socială pentru o idee comună.

Pentru a oferi donații acestui proiect de renovare a unui monument istoric și cultural, accesați pagina Restoring a 15th century well from Moldova pentru a dona online, sau pagina de Facebook pentru a susține popularizarea proiectului.