(foto) O nouă ediție Academy of Manliness a luat sfârșit

IMG_8783
Foto: O mare parte din participanții proiectului, precum și membrii #AoM PC: Ilona Sergheevna

Duminică, 25 mai, a avut loc evenimentul de închidere a celei de-a doua ediții a proiectului Academy of Manliness.

#AoM este un club pentru tinerii care pun accent pe astfel de calități precum bărbăția, respectul și responsabilitatea. Ediția a doua, numită și ediția Beta, a durat o lună și jumătate, iar peste 60 de tineri, în vârstă de la 16 la 18 ani, au avut parte de traininguri și workshopuri care promovau și dezvoltau aspectele menționate mai sus.

 

Membrii #AoM
Membrii #AoM PC: Ilona Sergheevna

Vlad Caluș, unul din membrii și creatorii #AoM, ne-a mărturisit că în primul rând, membrii clubului cred într-adevăr că întregul eveniment poate purta titlul de proiect al anului, iar ei au demonstrat acest lucru prin cei 60 de băieți-participanți, peste 100 de aplicări și peste 20 de traineri încadrați în el. „Suntem recunoscători persoanelor ce s-au implicat, întrucât lor nu le-a fost frică de provocările noastre. Ceremonia de închidere de astăzi a fost un punct major pentru primele două ediții, și am mai demonstrat o dată că astfel de proiecte trebuie să existe.”

 

Vlad Caluș, unul din membrii #AoM
Vlad Caluș, unul din membrii #AoM PC: Ilona Sergheevna

Unul din participanți, Adrian Hanganu, a afirmat că proiectul este o inițiativă actuală, deoarece luând în considerație fundalul istoric, careva valori dispar câte puțin, deși importanța lor ar trebui accentuată. „Totuși, ar trebui să fie mai multe ore practice, că ne dorim într-adevăr să creem o personalitate cultivată.”

 

Adrian Hanganu, participant #AoM
Adrian Hanganu, participant #AoM PC: Ilona Sergheevna

Un alt membru #AoM, Mihai Sochirca, ne-a mărturisit: „A fost cea de-a doua ediție a proiectului pentru care am lucrat intensiv și am depus un efort enorm. Sperăm că în curând va avea loc și o a treia ediție. Sigur că avem deja asupra la ce să muncim! La început de proiect am făcut multe promisiuni. Iar acum încercăm să promovăm anumite valori, mai ales integritatea cuvântului. În plus, ne bucurăm că au participat atât tineri care dispun de mai mult timp liber, cât și tineri ce-și au agendele încărcate.

 

Mihai Sochirca, membru #AoM
Mihai Sochirca, membru #AoM PC: Ilona Sergheevna

Cătălin Berestean, un alt participant, a spus că proiectul #AoM a fost ca o punte de lansare în lumea bărbăției și abordarea unor aspecte pe care, probabil, nu le-a întâlnit niciodată. „De la început, #AoM nu-mi părea un proiect de succes, însă, informându-mă, am înțeles că e o oportunitate de a mă descoperi și a-mi îmbunătăți calitățile. Acest proiect nu e legat doar de sfera bărbăției, dar și include în el aspecte ale comunicării eficiente și secrete ale succesului”, a mai adăugat Cătălin.

 

Cătălin Berestean (dreapta) și colegii săi de proiect
Cătălin Berestean (dreapta) și colegii săi de proiect PC: Ilona Sergheevna

Urmăriți și alte poze din cadrul evenimentului.

 

O mare parte din participanți ai proiectului, precum și membrii #AoM PC: Ilona Sergheevna
O mare parte din participanți ai proiectului, precum și membrii #AoM PC: Ilona Sergheevna
Ceremonia de închidere a trecut cu succes PC: Ilona Sergheevna
Ceremonia de închidere a trecut cu succes PC: Ilona Sergheevna
Unul din parcipanții proiectului și partenera sa PC: Ilona Sergheevna
Unul din participanții proiectului și partenera sa PC: Ilona Sergheevna
Participanții distrându-se PC: Ilona Sergheevna
Participanții distrându-se PC: Ilona Sergheevna
Domnișoarele vorbind despre influența proiectului asupra tinerilor PC: Ilona Sergheevna
Domnișoarele vorbind despre influența proiectului asupra tinerilor PC: Ilona Sergheevna
Ioana Isac, moderatoarea evenimentului PC: Ilona Sergheevna
Ioana Isac, moderatoarea evenimentului PC: Ilona Sergheevna
Participanții și partenerele sale
Participanții și partenerele sale PC: Ilona Sergheevna
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente