(video) Un tânăr a fost salvat după ce a rămas suspendat într-un scrânciob deasupra râului Nistru

F5BB8423-1921-4708-B639-AFA3229EE8FC_mw1024_n_s
Foto: PC: europalibera.org

Un tânăr de 21 de ani a rămas suspendat deasupra râului Nistru sub un pod în timp ce se dădea într-un scrânciob improvizat.

Ieri, 14 ianuarie, la ora 17.05, Inspectoratul de poliție a informat Secția situații Excepționale din Dubăsari, precum că în apropierea oraşului Vadul lui Vodă este nevoie de intervenția salvatorilor.

Acolo sub podul de peste râul Nistru, un băiat de 21 ani stătea atârnat de o funie, un scrânciob improvizat, la suprafața apei. Acesta a coborât cu ajutorul funiei, iar mai târziu nu s-a putut întoarce pe pod, întrucât funia înghețase și nu mai era flexibilă.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului medical de urgență, colaboratori ai Secţiei situaţii excepţionale Dubăsari şi o echipă a Detașamentului căutare-salvare numărul 1 din Chișinău. După ce salvatorii au construit un traseu din echipament alpinistic, unul dintre ei coborând către băiatul aflat în pericol. A fost urcat pe pod, într-o husă de salvare. Viața i-a fost salvată, iar ulterior medicii i-au acordat îngrijiri.

Cazul respectiv urmează să fie investigat de către organele de drept.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente