Moldoveanul de 18 ani, care a impresionat lumea prin invențiile sale

prisacaru
Foto: PC: EVZ.md

Dorin Prisăcaru din Chişcăreni, Sângerei, este elev în clasa XII, dar l-ar putea invidia orice inventator și antreprenor din Moldova. A construit o instalație unică pentru producerea biogazului, iar din premiile pe care le-a obținut își va deschide o fermă de prepelițe.

La Forumul Tinerilor Antreprenori, organizat recent și care a reunit aproape 100 de antreprenori din toate regiunile țării, Dorin a fost cel mai tânăr, ne informează evz.md.

Băiatul a fost premiat în cadrul Galei Tineretului pentru realizarea cu succes a instalației de biogaz. Ideea de a construi o instalație pentru producerea biogazului i-a venit lui Dorin după ce a privit o emisiune televizată. „Aveam un scop măreț și acesta mi se părea pe atunci departe de a fi realizabil. Dar văzând că astfel de instalații funcționează bine în alte regiuni ale lumii și că masa organică necesară pentru producerea biogazului este în exces, chiar aici la noi acasă, și nu este folosită practic de nimeni, am decis că neapărat trebuie să construiesc și eu o astfel de instalație”, spune Dorin Prisăcaru.

La început, nu dispunea de niciun fel de cunoștințe în acest domeniu. Așa că a început să studieze. „Eram preocupat și înainte de problemele ecologice, însă acum, pentru prima dată, am simțit că pot și eu contribui la rezolvarea problemei numărul unu în lume. Am început să citesc mult despre modul în care funcționează o astfel de instalație”, își amintește tânărul inventator.

Părinții și profesorii l-au susținut

Elevul spune că a avut marele noroc că tatăl său, Boris Prisăcaru, i-a fost alături și l-a ajutat. Nici profesorii nu au trecut cu vederea visul lui Dorin. „La o oră de ecologie, predată de profesorul Nicolae Spînu, mi-am împărtășit visul și, spre bucuria mea, am fost ascultat și încurajat să continuu lucrul de cercetare”, se bucură inventatorul. Prima instalație a construit-o acum doi ani. A petrecut câteva zile la schițarea modelului pentru instalația experimentală cu un volum de 0,2 metri cubi și la colectarea materialelor necesare pentru construcția ei. „După multă muncă, am construit-o. Apoi am încărcat reactorul cu masă organică și am obținut combustibil care arde cu o flacără ce este transparentă la lumina zilei. Aceasta demonstrează o calitate înaltă a carburantului. Așa m-am decis să merg mai departe și să construiesc o instalație cu un volum mult mai mare”, spune cu mândrie tânărul. Scopul lui a fost ca instalația să aibă un volum de 10 ori mai mare și să fie mult mai performantă. Şi a reușit!

Vrea să ajute Moldova

Nu vrea să se oprească aici, pentru că conștientizează importanța acestei instalații pentru lumea modernă. „Gunoiștile, care în mare parte sunt formate din masă organică, aproximativ 80%, nu ar mai fi o problemă majoră pentru Moldova. În urma fermentării în reactor, se vor transforma în biogaz și biohumus. Astfel se va stopa procesul de extindere a gunoiștilor, iar treptat o mare parte din cele deja existente vor fi lichidate prin procesul de fermentare”, spune încrezător Dorin Prisăcaru. Acesta mai consideră că deoarece principala ramură economică a R. Moldova este agricultura, biohumusul ar fi un bun îngrășământ natural și ar reduce considerabil cheltuielile pentru procurarea unor îngrăşăminte chimice. „Deoarece carburanții au un preț exagerat, biogazul obținut în urma fermentării masei organice ar face o mare economie. Fiecare posesor de o astfel de instalație ar fi independent energetic”, adaugă tânărul.

Își va testa invențiile în firma de prepelițe

Acum, tânărul antreprenor lucrează foarte intens la firma de prepelițe pe care urmează să o deschidă de curând. Banii pentru afacere îi are din premiile obținute. „Am beneficiat de un grant de la Winrock și vreau să-mi încep afacerea și în alt domeniu. M-am gândit să fie o crescătorie de prepelițe. Pe lângă experiența pe care o să o acumulez, ferma de prepelițe va servi și ca un laborator unde inițiez să-mi implementez ideile”, spune mândru antreprenorul.

Zeci de premii și medalii

Numai în anul 2012, Dorin Prisăcaru a luat locul I la Olimpiada raională de ecologie, locul II la olimpiada republicană de ecologie și locul III la concursul național „SPARE”. În acesta an, a obținut locul I la olimpiada republicană de ecologie. Tot în 2013, s-a clasat pe locul I la concursul internațional „SPARE”. S-a clasat pe locul II la concursul național „Cel mai bun elev inovator” și a luat premiul pentru tineret în domeniul tehnică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente