Optimizările în educaţie vor continua

FECDAE68-DFCF-7D87-3FB9-4133CD0F2E76
Foto:Maia Sandu PC: point.md

Numărul copiilor de vârstă şcolară este în descreştere, iar tendinţa se va menţine cel puţin până în anul 2050, notează Ministerul Educaţiei. În aceste condiţii, ministerul îşi propune să continue politica de optimizare a instituţiilor de învăţământ.

„Ne vom confrunta în continuare cu o reţea de instituții care nu sunt utilizate la capacitatea lor deplină, iar acest lucru înseamnă că în continuare vom realiza aceste optimizări pentru a nu irosi banii publici, care pot fi folosiți pentru îmbunatățirea calității serviciului de educaţie”, a declarat ministrul Maia Sandu, citată de IPN.

Cât priveşte grădiniţele, în oraşe acestea sunt arhipline, iar în cele de la sate sunt câte 15 – 20 de copiii. „Această discrepanţă este destul de mare. Părinţii preferă să-şi ducă copilul la o grădiniţă în mediul urban. În această situaţie ne gândim la crearea serviciilor alternative”, a spus Maia Sandu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în anul de învăţământ 2013-2014 consiliile raionale au decis închiderea a 14 şcoli şi reorganizarea altor 42. În anul 2012 au fost închise 57 de instituţii, altele 61 fiind reorganizate. Din 2005 până în 2012 au fost închise 126 de şcoli.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine