Patru medalii au obținut elevii moldoveni la Olimpiada Balcanică de Matematică

nthumbs3_14598
Foto:Lotul Moldovei PC: edu.md

Elevii moldoveni au obținut o medalie de argint și trei medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfășurată, recent, la Agros, Cipru

Medalia de argint a fost obținută de către Dionisie Nipomnici, elev în clasa X-a la Liceul Teoretic ”Orizont” , iar elevii Cătălin Rusnac, clasa a X-a; Vladimir Cucu, clasa X-a și Nicolae Șapoval, clasa a XI-a din aceiași instituție, au cîștigat medalii de bronz.

Lotul olimpic al Republicii Moldova a fost constituit din șase elevi și doi profesori.

Cea de a 30-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică s-a desfăşurat în perioada 28 iunie – 3 iulie 2013 la Agros, Cipru. La Balcaniada au participat 11 ţări din Balcani şi 8 ţări invitate, printre care Italia şi Marea Britanie.

Olimpiada are statut de concurs regional. Fiecare stat participant, cu excepţia celui organizator, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din maximum şase elevi din învăţământul liceal, a căror vârstă nu depăşeşte 20 de ani la data desfăşurării competiţiei.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine