Portabilitatea numerelor telefonice, accesibilă din 1 iulie

portabilitatea-numerelor-de-telefon-in-maximum-24-de-ore-7417748
Foto: Portarea este gratuită și nelimitată PC: jurnalul.ro

Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor și Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei anunţă oficial posibilitatea de portare a numerelor telefonice de la un furnizor de telefonie la altul, gratuit, din 1 iulie 2013.

Anunţul a fost făcut în cadrul conferinţei de presă de astăzi, 25 iunie. În urma lansării acestui serviciu au de câştigat toţi, dar în primul rând – utilizatorul, declară Ministrul TIC, Pavel Filip. „Portabilitatea numerelor telefonice sporeşte competitivitatea între furnizorii de telefonie mobilă, având drept consecinţă îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi extinderea gamei de oferte”, mai explică Ministrul. Pe termen lung, portabilitatea numerelor va conduce la reducerea diferenţelor dintre tarifele pentru convorbirile în reţea şi cele din afara ei.

Acum, orice utilizator va avea posibilitatea păstrării numărului atunci când se transferă de la un furnizor la altul, indiferent de modalitatea de plată (postpaid sau prepaid) şi tehnologia aplicată (GSM, CDMA, 3G, 4G)

Persoanele interesate să-şi transfere numărul de telefon de la un operator la altul trebuie să parcurgă doar 2 paşi:
1. Anunţarea furnizorului, numai de către titularul contractului sau reprezentantul legal;
2. Completarea unei cereri care va conţine datele de identificare ale solicitantului, termenul de portare şi un număr de telefon.

Numerele deja portate vor putea fi recunoscute după tonul distinctiv ce va suna în timpul apelurilor. Prelucrarea datelor necesare transferului numărului de telefon durează între 5 şi 30 de zile. Important de menţionat: solicitantul are dreptul de a anula cererea de portare cel târziu cu 24 de ore înainte de data şi ora stabilite pentru realizarea portării.

Persoanele au dreptul să se porteze de la un operator de telefonie la altul de cîte ori doresc. Nu este limitat. În cazul în care persoanele doresc să-și transfere numărul la un alt operator, dar au datorii faţă de furnizorul de la care doresc să plece, persoanele sunt obligate să-și achite toate datoriile față de acesta.

Ministrul Pavel Filip a mai declarat că implementarea portabilităţii numerelor telefonice în Republica Moldova consemnează o nouă etapă în dezvoltarea pieţei serviciilor de telefonie mobilă.

Oficial, serviciul de portabilitate a numerelor de telefoane mobile începe pe 1 iulie, iar de pe 1 august acest serviciu va fi accesibil şi pentru numerele de telefonie fixă. Cei interesaţi pot afla mai multe detalii pe pagina web oficială a noului serviciu: www.portare.md.

Serviciul de portabilitate a fost implementat în mai bine de 50 de ţări ale lumii, de el au beneficiat deja peste 154 mil. de abonaţi. Prima ţară care a implementat în 1997 portabilitatea numerelor a fost Singapore. În Europa acest serviciu a fost lansat, pentru prima dată, în anul 1999, în Marea Britanie şi Olanda, după care, începând cu anul 2003, păstrarea numărului de telefon de către abonat a devenit obligatorie pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene (UE). În prezent, acest serviciu poate fi accesat în toate cele 27 ţări ale UE.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente