Igor Corman a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei

parlamen.md
Foto:Relațiile bilaterale dintre Moldova și Turcia se vor intensifica. PC :parlament.md

Președintele Parlamentului, Igor Corman, a avut astăzi, 12 iunie o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turce, Mehmet Selim Kartal.

Cei doi au discutat despre  relațiile bilaterale dintre cele două state, în special, colaborarea pe filiera parlamentară și intensificarea schimbului de practici legislative la nivelul comisiilor de profil și al grupurilor parlamentare de prietenie.

Igor Corman a evedențiat în timpul întrevederii bunele relaţii între cele două state şi potenţialul de dezvoltare a acestora în continuare. În mod special, Președintele Parlamentului a apreciat colaborarea existentă la nivel parlamentar și a pledat pentru intensificarea acesteia.

La rândul său, oficialul turc și-a exprimat încrederea că relațiile moldo-turce vor cunoaște în continuare o evoluție ascendentă, menționînd că intensificarea cooperării parlamentare pe dimensiunea comisiilor de specialitate și a grupurilor parlamentare de prietenie va contribui la eficientizarea schimbului de bune practici între cele două legislative.

Președintele Parlamentului a asigurat că sunt depuse toate eforturile pentru a menţine şi a îmbunătăţi relaţiile bilaterale moldo-turce, consolidînd și colaborarea la nivel parlamentar.

Sursa: parlament.md.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #igor corman
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine