Jurnaliștii, ONG-iștii și tinerii vor circula mai ușor în UE

drapeau-europe

Parlamentul European a aprobat pe data de 18 aprilie un proiect de lege prin care facilitează accesul tinerilor, jurnaliștilor și a ONG-iștilor în Uniunea Europeană (UE). Ei vor putea obține mai ușor vize de scurtă ședere pentru a călători

Potrivit comunicatului de presă al Parlamentului European, „Scopul Acordului este de a facilita eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru o perioadă care nu poate să depășească 90 de zile în decurs de 180 de zile”.

Tinerii participanți la evenimente organizate în UE, rudele apropiate ale cetățenilor din UE, echipele jurnalistice, reprezentanții ONG-urilor, dar și echipele participante la programe speciale de cooperare transfrontalieră ale UE nu vor achita taxa pentru viză.

Acordul facilitează, de asemenea, călătoriile soților, copiilor și părinților care vizitează cetățeni ai Republicii Moldova cu reședința legală în UE, simplificând procedura de obținere a vizei.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine