Compania Microsoft se alătură Apple și Amazon, în topul companiilor ce au depășit valoarea de un trilion de dolari

microsoft

Microsoft a fost fondată de Bill Gates și Paul Allen în 1975. După aproape 40 de ani, a ajuns a treia companie din SUA care depășește un trilion de dolari, scrie playtech.ro

Compania producătoare de software a devenit pe 29 aprilie cea de-a treia companie din Statele Unite care a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Celelalte două mari companii care au mai reușit performanța sunt Apple și Amazon.

La momentul scrierii, Microsoft a depășit Apple și este cea mai valoroasă companie din lume. O acțiune costă acum 130 de dolari, cu cinci dolari mai mult decât ziua anterioară.

Valoarea la bursă a Microsoft a crescut odată cu dezvoltarea cloud-ului. Producătorul de software s-a concentrat pe promovarea produselor cloud în ultimii ani, ceea ce pare s-o fi ajutat să ajungă în punctul acesta.

Compania are trei principale ramuri, iar fiecare dintre acestea îi aduce venituri frumoase. Prima subdiviziune, compusă din Office, LinkedIn și Dynamics a adus companiei-mamă, în ultimul trimestru, un venit de 10,2 miliarde de dolari. Azure, serviciul de cloud, a adus 9,7 miliarde de dolari pentru Microsoft. Cea de-a treia ramură, alcătuită din Windows, Xbox și Surface, a contribuit cu 10,7 miliarde de dolari la venitul companiei.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine