(video) Atac armat în apropierea Târgului de Crăciun din Strasbourg. O persoană a murit, iar alte zece au fost rănite

police
Foto:mediafax.ro

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte zece au fost rănite în atacul armat produs marţi seară în centrul oraşului Strasbourg, a anunţat Poliţia franceză.

O persoană a murit, iar alte zece au fost rănite, a transmis Prefectura poliţiei din Strasbourg, transmite mediafax.ro.

Sute de agenţi de poliţie, jandarmi şi militari au fost mobilizaţi în centrul oraşului Strasbourg.

Preşedintele Emmanuel Macron a fost informat despre incident şi a încheiat brusc o recepţie la care erau invitaţi parlamentari, desfăşurată la Palatul Élysée.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a trimis de urgenţă, marţi seară, pe ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, la Strasbourg.

„Preşedintele Republicii a fost informat în timp real despre evenimentele de la Strasbourg. Recepţia de la Palatul Élysée s-a încheiat, iar preşedintele l-a trimis la Strasbourg pe ministrul de Interne, Christophe Castaner”, a comunicat Preşedinţia Franţei.

Poliţia franceză a transmis că autorul atacului armat a fost identificat, dar este în continuare în libertate.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine