Fiecare a șasea femeie din Moldova este supusă violenței domestice. Victime pot fi persoane despre care nici nu am bănui că trec printr-o astfel de experiență. Campania Respectului, demarată de Avon, are ca scop prevenirea violenţei domestice prin educarea publicului larg şi prin susţinerea proiectelor sociale care combat acest fenomen.

20 de ani în urmă a apărut piesa Barbie Girl, interpretată de trupa Aqua. Cântecul a devenit un adevărat hit, toată generația anilor 90, așa numiții millenials îl îngânau și cunoșteau pe de rost refrenul și replicile din dialog. Piesa trupei Aqua era despre păpușile Barbie, casă perfectă, mașină, piscină și iubire. Așa interpretam noi versurile și videoclipul, pentru că eram mici, engleza o cunoșteam la nivel de My heart will go on și pentru că Barbie era atât de populară. Unii aveau o Barbie din chioșcul de ziare, alții aveau o Barbie originală, însă acest lucru conta mai puțin, ambele erau perfecte, în accepția noastră toate Barabarismele* erau elementele unei vieți perfecte, chiar dacă Barbie din chioșc era cam cheală.

Peste mulți, mulți ani avea să aflăm că piesa este, de fapt, despre altceva. Pe lângă mesajele obscene, mai ascunde și o dramă. Am aflat că Barbie și Ken nu sunt un cuplu perfect, așa cum vedem dintr-o parte. E foarte probabil că și Barbie era conștientă că fericirea și iubirea ar trebuie să fie altfel, dar jucând în aparențe, ajungi să crezi în ele: Imagination, life is your creation.

Violența domestică se manifestă sub diferite forme și în diferite case. În casa de lângă bar, din mahală, în care femeia primește zilnic câte-o palmă sau mai multe de la omul ei, în apartamentul cu terasă în care femeia frumoasă, deșteaptă, mândria părinților este închisă în casă, numită curvă, proastă și alintată cu laitmotivul multor cupluri perfecte: „Da cui tu-i trebuiești?! sau în apartamentul de alături, din care, cu o anumită regularitate, se aud țipete, lovituri, plânset și ritualuri de iertări și spovedanii în genunchi.

Conform datelor Profilului femeilor victime ale violenţei, elaborat de UN Women Moldova şi Biroul Naţional de Statistică din 2016, fiecare a șasea femeie este supusă violenței în familie. Iar să schimbi situația este greu, deoarece poliția evită să se implice în astfel de cazuri, încă un laitmotiv „Da’ poate ei așa îi place”, femeile sunt dependente financiar sau ajung să fie atât de dependente din punct de vedere psihologic încât singure își adresează întrebarea „Da’ cui tu-i trebuiești?! ”.

Un alt aspect este stigmatizarea. Societatea nu e foarte înțelegătoare cu femeile ce zi de zi sunt supuse violenței. Pe de o parte sunt cei care consideră că violența e un lucru firesc – „așa-s toți bărbații, dar tu cum ai crezut?!”, iar dacă la violența fizică mai au vreo reacție, cea psihologică uneori îi poate amuza, pe de altă parte sunt cei care acuză femeia că rabdă, înghite, iartă, fără a încerca să o înțeleagă. Pe lângă dependența materială, frica de răzbunare, factorul psihologic vine cu un alai întreg de motive, care lovesc unul după altul, cu putere și plăcere în demnitate, până când aceasta nu mai are forțe să se manifeste.

Și totuși, există inițiative civice, există campanii sociale în spatele cărora sunt oameni care vor să ajute.
Avon este una din companiile care și-a propus să combată violența domestică, printr-o campanie lansată încă în 2008, intitulată Campania Respectului. Campania Respectului vine să combată violența împotriva femeilor prin campanii de informare și susținerea centrelor de adăpost pentru victimele violenței domestice.

Fondurile se acumulează din vânzarea produselor sociale (marcate cu semnul infinitului).

În cadrul Campaniei Respectului a fost lansată și o platformă care se numește „Descoperă cealaltă parte a cuplului perfect.

Aceasta include o selecție de articole care explică femeilor ce drepturi au, unde se pot adresa în cazul în care se ciocnesc cu violența, cum să depisteze victima și cum s-o ajute.

La fel, din platformă afli cum poți să ajuți aceste femei financiar, procurând produsele din Broșura Avon și urmărind cine este beneficiarul donației.

Campania demarată de Avon îi vizează pe toți. Victimele pot găsi susținere prin intermediul listei de centre ce oferă adăpost sau citind istorii ale altor femei care au trecut prin experienţe similare. Ceilalți pot afla cum pot ajuta o persoană supusă violenței domestice și de ce este important să se implice.

***Uneori, e corect să spargi o casă străină.

Nu există niciun fard, ruj, fond de ten care ar putea readuce pe chip ceea ce a fost, înainte de…