(foto) Secretele ținutei de primăvară de la designerii Raquette. Vezi cea mai nouă colecție a brandului

page

Casa de modă Raquette ne surprinde și în acest sezon cu o colecție inedită de piese vestimentare realizate special pentru tinerele care doresc să se evidențieze prin ținute minimaliste, degajate și foarte comode.

Brandul Raquette a apărut pe piața autohtonă acum trei ani și jumătate, fiind inițiat de surorile Dana și Violeta Basoc. Piesele vestimentare au cucerit rapid atât femeile din Moldova, cât și cele din afara țării, diferențiindu-se de alte branduri prin rafinament, eleganță și feminitate. La începutul acestei luni, tinerele și-au prezentat câteva ținute la un eveniment de modă de la Milano și Paris. Cu toate acestea, brandul Raquette n-a participat în acest an la Moldova Fashion Days. „Am început să dezvoltăm Raquette ca o marcă internațională și să creștem ceea ce se numește brand history. Asta înseamnă o altă etapă pentru activitatea echipei noastre. Strategia pentru anul curent implică și o selecție mai minuțioasă a canalelor de promovare, pentru ca outputuri și impactul acestora să fie proporționale cu eforturile depuse”, ne-a declarat Dana Basoc, Brand Manager Maison Raquette.

La începutul sezonului însorit, Raquette vine din nou să impresioneze, cucerind doamnele și domnișoarele printr-o colecție pastelată și cu mult bun gust. Toate elementele romantice ale pieselor vestimentare sunt ușor influențate de un element pe alocuri masculin – zgarda, care, aplicată la locul ei, conferă romantismului un caracter sălbatic și un spirit al aventurii, specific sezonului estival.

Potrivit Raquette, primăvara asta se poartă stilul victorian. Designerii de la Maison Raquette recomandă să purtați mult alb, precum și să încercați să abordați și să reinventați maximalismul într-o manieră minimalistă, lipsită de excese. Se poartă volane, manșete dantelate și gulerașe înalte, însă când veți alege noile bunătăți pentru garderoba de sezon cald, nu uitați de regula de aur: „Less is more”. Politica prețurilor nu s-a schimbat comparativ cu colecțiile anterioare, însă, declară administratorii brandului, au fost incluse câteva produse premium.

Noua colecție de sezon, Ready-To-Wear, prezintă o paletă all-white care tranzitează în pasteluri, dantele, inserții, macrame, fundițe și panglici, dar și multă transparență.

HARPER dress Photo Credit: iloveraquette.com
HARPER dress Photo Credit: iloveraquette.com
DEBORAH dress Photo Credit: iloveraquette.com
DEBORAH dress Photo Credit: iloveraquette.com
LYNN jumpsuit
LYNN jumpsuit Photo Credit: iloveraquette.com
PIÑA COLADA dress Photo Credit: iloveraquette.com
PIÑA COLADA dress Photo Credit: iloveraquette.com
SELMA blouse
SELMA blouse Photo Credit: iloveraquette.com
ZAHIA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
ZAHIA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
DARCY dress Photo Credit: iloveraquette.com
DARCY dress Photo Credit: iloveraquette.com
JANE blouse Photo Credit: iloveraquette.com
JANE blouse Photo Credit: iloveraquette.com
DEVORÉ Robe Dress Photo Credit: iloveraquette.com
DEVORÉ Robe Dress Photo Credit: iloveraquette.com
MAYA lace shorts Photo Credit: iloveraquette.com
MAYA lace shorts Photo Credit: iloveraquette.com
DELILAH dress Photo Credit: iloveraquette.com
DELILAH dress Photo Credit: iloveraquette.com
MIRIAM lace dress Photo Credit: iloveraquette.com
MIRIAM lace dress Photo Credit: iloveraquette.com
VICTORIA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
VICTORIA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
BIANCA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
BIANCA shirt Photo Credit: iloveraquette.com
SERENITY organdy trench Photo Credit: iloveraquette.com
SERENITY organdy trench Photo Credit: iloveraquette.com
DELPHINE suit Photo Credit: iloveraquette.com
DELPHINE suit Photo Credit: iloveraquette.com
PURITY organdy trench Photo Credit: iloveraquette.com
PURITY organdy trench Photo Credit: iloveraquette.com
ZELLA gown Photo Credit: iloveraquette.com
ZELLA gown Photo Credit: iloveraquette.com
MELLIE gown Photo Credit: iloveraquette.com
MELLIE gown Photo Credit: iloveraquette.com
CHÉRIE lace dress Photo Credit: iloveraquette.com
CHÉRIE lace dress Photo Credit: iloveraquette.com

 

Printre articolele vestimentare ale acestei primăveri se regăsesc și ținutele „Bridal”, acestea fiind dedicate celor mai moderne mirese. Creațiile „Bridal Raquette” sunt înnobilate cu broderii inserate discret pe mătasea naturală, cu elemente transparente din tul, dar și cu aplicații împletite manual ce atârnă elegant pe umeri sau accentuează liniile siluetei. Colecția Bridal SS’16 este un mix spectaculos de detalii și structuri, iar o bună parte din rochii pot fi îmbrăcate oricând după marele eveniment. Dacă le accesorizezi diferit, acestea se pot ușor transforma în ținute cocktail pentru o petrecere all-white. Colecția evidențiază perfect versatilitatea creațiilor semnate Raquette.

AMBER bridal dress Photo Credit: iloveraquette.com
AMBER bridal dress Photo Credit: iloveraquette.com
LEA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
LEA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
ESMERALDA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
ESMERALDA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
ERIN bridal gown and DEEA jumpsuit Photo Credit: iloveraquette.com
ERIN bridal gown and DEEA jumpsuit Photo Credit: iloveraquette.com
KAYLA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
KAYLA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
FREYA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
FREYA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
HAILEY bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
HAILEY bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
CALLIE silk gown Photo Credit: iloveraquette.com
CALLIE silk gown Photo Credit: iloveraquette.com
PENELOPE bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
PENELOPE bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
THEA silk gown Photo Credit: iloveraquette.com
THEA silk gown Photo Credit: iloveraquette.com
FLORA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
FLORA bridal gown Photo Credit: iloveraquette.com
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente