O porţiune din strada 31 august 1989 din centrul Capitalei ar putea deveni pietonală. Transportul ar putea fi redirecţionat pe strada Bucureşti, pe banda unde circulă acum doar transportul public. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Nistor Grozavu la o conferinţă de presă la IPN, în cadrul căreia a fost lansat un concurs naţional pentru cel mai bun concept spaţial-urbanistic pentru două zone din Capitală.

Viceprimarul a menţionat că, pe viitor, şi Piaţa Marii Adunări Naţionale ar putea fi transformată în una pietonală. „Ulterior, odată cu transformarea albiei râului Bâc într-o zonă de agrement, cu diferite servicii şi oficii, se va încheia una din zonele pietonale ale oraşului. Aceasta este foarte real şi se înscrie perfect în acele proiecte care au fost propuse”, a afirmat Nistor Grozavu. Potrivit lui, spaţii pietonale trebuie create şi în alte zone ale oraşului, inclusiv în cartierele noi.

Referitor la concursul pentru arhitecţi, viceprimarul a menţionat că cei doi câştigători ai proiectului, după ce vor face vizitele de documentare şi informare în Franţa, se vor întoarce în Moldova şi vor putea realiza cu mult mai multe proiecte de anvergură.

Potrivit lui Jeremie Petit, prim-consilierul Ambasadei Franţei, unul dintre organizatorii concursului, proiectele care vor fi înaintate la concurs pentru zona protejată – strada 31 august 1989 în perimetrul străzilor Maria Cebotari şi Alexandru Puşkin – şi zona neprotejată – Circul cu zona adiacentă din bulevardul Renaşterii – trebuie să ţină cont de patrimoniul existent şi să reflecte toate aspectele dezvoltării durabile. „Când vorbim despre un proiect urbanistic, trebuie să ţinem cont de mai multe domenii: transport, patrimoniul verde şi trebuie să aibă un interes turistic şi economic. Există multe proiecte în domeniul arhitecturii care sunt foarte bune, dar care nu sunt încadrate într-un context particular”, a menţionat Jeremie Petit.

Directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă, afirmă că, prin intermediul proiectelor, va fi valorificată zona centrală unde este toată infrastructura turistică a nucleului istoric. „Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional de Artă a Moldovei, Biblioteca Naţională, Palatul Naţional şi multe alte obiective: monumente istorice şi de arhitectură se vor pune în valoare prin acest spaţiu pietonal”, a menţionat Ion Ştefăniţă.

Concursul are drept obiectiv de a deschide calea către o intervenţie arhitectural-urbanistică de înaltă ţinută, care să creeze o infrastructură reprezentativă, punând în valoare importante monumente istorice ale Capitalei. Rezultatele concursului vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii la Muzeul Naţional de Istorie.