Mai mulți militari ruși sunt trimiși, în ultimul timp, în Transnistria

flagtrans
Foto: Drapelul regiunii separatiste transnistriene PC: karadeniz-press.ro

Tot mai mulți militari ruși sunt trimiși, în ultimul timp, în regiunea separatistă transnistreană, asta deși oficial nu este niciun motiv pentru a suplini forțele militare dislocate în regiune.

Experții susțin că acest lucru reprezintă un pericol pentru Republica Moldova, iar acțiunile respective sunt întreprinse pentru a șantaja Chișinăul, informează Hotnews.md.

Un militar rus care intenționa să ajungă în regiunea din stânga Nistrului a fost reținut luni pe Aeroportul din Chișinău. Potrivit Publika TV, acesta a fost reţinut după ce polițiștii au depistat că acesta avea acte de identitate eliberate de către autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului. El urmează să fie expulzat din țară și trimis cu o cursă la Moscova.

Săptămâna trecută, alți doi militari ruşi au fost reţinuţi pe Aeroportul Internaţional Chişinău şi trimişi înapoi la Moscova. Asupra acestora au fost găsite însemne soldăţeşti, distincţii, livrete şi uniforme militare. Poliţia de Frontieră precizează că, potrivit unor acorduri semnate anterior între Moldova și Federația Rusă, autoritățile de profil de la Chişinău urmau să fie înștiințate oficial despre această vizită. În caz contrar, intrarea în țară a militarilor străini este interzisă.

Ofițerii ruși intenționau să ajungă în dispozitivul unităților unde au fost repartizați de comandament pe căi ocolite, fără a avea asupra lor documente care să justifice legal statutul și scopul aflării lor pe teritoriul Republicii Moldova.

Tentativele de trecere ilegală a militarilor ruși în Transnistria se intensifică în ultimul timp, în contextul conflictului armat din Transnistria. Amintim că în toamna anului trecut, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Alexei Barbăneagră anunța că doar în decurs de trei luni, peste 30 de persoane, presupuși militari ruși, au fost expulzate din Republica Moldova după ce au încercat să pătrundă pe teritoriul tării.

Amintim că săptămâna trecută, Rada Supremă de la Kiev a aprobat anularea a cinci acorduri de securitate cu Moscova, inclusiv unul care permitea rușilor să transporte personal militar spre regiunea transnistreană. Acest lucru pe de o parte îi va crea probleme de logistică Rusiei, dar pe de altă parte, ar presupune că tentativele de trecere frauduloasă a militarilor ruși în regiunea separatistă se vor înteți. De altfel, tot mai mulți experți atât naționali, cât și internaționali vorbesc tot mai des despre riscul deschiderii unui noi focar de război în regiunea transnistreană menit să destabilizeze situația atât din Ucraina, cât și din Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente