Participă la concursul instagramologic #orașulmeu

Blue Skies
Foto: Participă la concursul instagramologic #orașulmeu în cadrul proiectului „Orașul meu”, PC: Ilona Sergheevna, arhiva personală

În cadrul proiectului „Orașul meu”, va fi lansat un concurs instagramologic, prin intermediul căruia, vor fi selectate câteva poze cu orașul Chișinău, acestea urmând a fi amplasate în 6 stații de troleibuze.

Proiectul instagramologic Iubesc #orașulmeu are scopul de a oferi tinerilor un mediu liber de exprimare, prin intermediul fotografiei digitale, a vieţii urbane a Chişinăului, precum şi transformările vieții culturale, sociale și economice care influențează schimbările din capitală.

Concursul constă în următoarele: fiecare doritor încarcă o poză cu tematica orașului pe Instagram cu hashtag-ul #orasulmeu. După o perioadă de douăsprezece zile, se efectuează o selecție a pozelor, dintre care șase fotografii vor ajunge să fie plasate în șase stații de troleibuze din Chișinău.

La concurs poate participa oricare locuitor al municipiului Chișinău (sau din raza acestuia), indiferent de sex, rasă sau vârstă. Concursul ia sfârșit pe 21 ianuarie, iar învingătorii vor fi desemnați și numiți la data de 12 februarie.

 

#orasulmeu noaptea, PC: Orașul meu/ iconsquare.com
#orasulmeu noaptea, PC: Orașul meu/iconsquare.com

Cele șase poze câștigătoare din concurs vor ajunge afișate pe stațiile de troleibuz de pe adresele:
# sectorul Buiucani – str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 149/str. Toma Ciorbă (vizavi de LogosPress);
# sectorul Centru – str. Bănulescu-Bodoni, Grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”;
# sectorul Centru – str. Ciuflea, lângă galeria „Brâncuşi”;
# sectorul Rîșcani – str. Ismail, lângă nr. 104 colţ cu bd. D. Cantemir;
# sectorul Rîșcani – bd. Renaşterii, nr. 11 (BNM);
# sectorul Botanica – bd. Dacia, colţ cu str. Independenţei.

Pozele învingătoare vor fi alese în modul următor: trei imagini care vor acumula cea mai mare cantitate de Like-uri vor fi anunțate câștigătoare. Celelalte trei imagini câștigătoare se aleg în urma deciziei juriului format din experți în domeniul fotografiei și instagrammeri/bloggeri.

Regulamentul deplin al concursului îl găsești aici.

Participantul se angajează să respecte acest regulament și, odată intrat în concurs, să se exprime politicos și respectuos față de lucrările celorlalți participanți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente