Aplicaţie IT în premieră: codul PIN poate fi introdus în bancomat doar cu privirea

bancomat22
Foto:PC: gazzettadelnord.altervista.org

Șase studenți din Cluj au dezvoltat o aplicație IT care le permite utilizatorilor de carduri să introducă PIN-ul folosind doar privirea. Aplicația a fost elaborată și dezvoltată în timp de 18 ore, în cadrul unui maraton de programare regional.

Aplicaţia, potrivit Totb.ro, preia coordonatele la care se uită o persoană pe un ecran de la un dispozitiv de urmărire a privirii şi, în funcţie de imaginea pe care o vede, calculează pe ce numere vrea să apese. Mai exact, utilizatorul cardului fixează cifrele codului PIN cu privirea şi primeşte acceptul în sistem. Înregistrarea codului PIN şi mesajul de deblocare durează şase secunde. Dispozitivul de urmărire a privirii folosit de studenţi se numeşte Eye Tribe Tracker şi costă 99 de dolari, având forma unui paralelipiped de 20 centimetri lungime şi 1,9 centimetri grosime, cu o greutate de 70 de grame. Studenţii spun că aplicaţia poate fi extinsă şi la securizarea locuinţelor.

„Urmărirea privirii este un proces care foloseşte senzori pentru a localiza caracteristici ale ochiului şi a estima unde anume se uită o persoană. Tehnologia se bazează pe iluminarea cu infraroşu şi foloseşte modele matematice avansate pentru a determina punctul privirii”, explică una dintre studentele din echipă, Anca Davidel. „Băncile ar trebui să investească în aceste dispozitive care să fie instalate pe bancomate. Nu este o investiţie majoră. Noi avem planuri mari cu această aplicaţie, am primit oferte din Germania şi Franţa pentru a ne prezenta ideea şi pentru a o putea integra în diverse sisteme bancare. Aşteptăm semnalele pe care le vom primi de la bănci, din ţară sau din străinătate.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente