Majoritatea moldovenilor spun că sunt destul de fericiți și mulțumiți de viața pe care o au. Nivelul de fericire mediu general constituie aproximativ șapte puncte din 10, adică 70 %. În această ordine de idei, vă invităm să descoperiți profilul celor mai fericite persoane din țara noastră, potrivit unui sondaj privind calitatea vieții în Republica Moldova (GLS-Moldova).
În general, fericirea oamenilor este determinată de mai mulți factori și diferă în funcție de gen, vârstă, stare civilă, studii, domeniu de activitate. Cei mai fericiți oameni din Moldova sunt tinerii sau, mai bine zis, tinerele cu vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani. Exact, femeile sunt mai fericite decât bărbații, deși diferența de punctaj este foarte mică. Dintre acestea, un nivel mai ridicat de fericire este raportat de către tinerele măritate, cu studii superioare, care activează în domeniul educației.
Venitul, la fel, influențează fericirea resimțită de către populația țării noastre. Acesta este și cel mai puternic predictor. Potrivit rezultatelor sondajului, nivelul de fericire și de mulțumire față de viață se mărește odată cu creșterea venitului. Persoanele al căror venit lunar în familie este mai mare de 10 000 de lei sunt mai fericite decât cele care încasează în total până la 3 000 de lei.
Gradul de mulțumire sufletească intensă și deplină nu diferă semnificativ în funcție de regiune, dar se pare că tinerele din nordul țării sunt puțin mai fericite decât cele din centru și sud. La fel ca acelea care locuiesc în sat și nu în orășel sau oraș.
QLS-Moldova a analizat, de asemenea, opiniile cetățenilor republicii privind satisfacția vieții. S-a utilizat aceeași scară de 10 puncte, unde 1 reprezintă cel mai scăzut nivel de satisfacție, iar 10 – cel mai înalt. Astfel, scorul mediu pentru satisfacția vieții este de 6,4 puncte sau, altfel zis, de circa 65 %.
La fel ca fericirea, satisfacția față de viață este mai mare în rândul respondenților și respondentelor tineri/tinere, cu studii superioare. În cazul dat nu există diferențe semnificative între bărbați și femei sau între regiuni. Totuși, persoanele care au un partener/o parteneră și cele care au cel puțin un copil sunt mai mulțumite de viață.
Datele QLS-Moldova au fost colectate în primăvara anului 2023. Sondajul implică un eșantion reprezentativ de rezidenți moldoveni cu vârsta de 18 ani și mai mult. Acesta a acoperit toate regiunile, cu excepția regiunii transnistrene, care nu este controlată de organele constituționale ale Republicii Moldova.
Amintim că, în 2024, Republica Moldova a scăzut cu opt poziții în topul celor mai fericite țări din lume. Actualmente, țara noastră se află pe locul 71 în clasamentul ONU.
În acest articol puteți face cunoștință cu Maria, cea mai tipică persoană din Republica Moldova. Aici îl găsiți pe Maxim, fiul Mariei, cel mai tipic elev din țara noastră care învață la cea mai obișnuită școală din Moldova. De asemenea, dacă vă este interesant cum arată o zi din viața unui moldovean, vedeți acest material.
Apropo, știți cine e Ion Rusu? El este cel mai tipic milionar din țara noastră și detalii despre el puteți găsi aici.