De la KIV la RMO. Aeroportul Internațional Chișinău va avea o abreviere nouă

airport
Foto:Facebook/Aeroportul Internațional Chișinău

Începând cu data de 18 ianuarie 2024, Aeroportul Internațional Chișinău va avea abrevierea RMO (Republica Moldova). Informația a fost comunicată de către ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu.

Precedenta abreviere era KIV și reprezenta o prescurtare a denumirii rusești Kishinev. Respectiv, aceasta nu va mai apărea pe tabelele de zboruri.


Amintim că, în martie 2023, Aeroportul Internațional Chișinău a trecut sub gestiunea statului. Anterior, acesta era administrat de compania Avia Invest, o companie controlată de oligarhul Ilan Șor.

În noiembrie 2022, instanța de judecată a decis ca Aeroportul Internațional Chișinău să revină în proprietatea statului. Avia Invest însă a continuat să gestioneze aeroportul și a contestat decizia la Curtea de Apel.

Aeroportul Internațional Chișinău a devenit proprietatea Avia Invest în 2013. Contractul de concesiune stipula obligația companiei de a efectua investiții de peste 240 de milioane de euro pe o perioadă de 49 de ani. Cu toate acestea, deoarece Avia Invest nu și-a respectat obligațiile contractuale, în 2020, Agenția Proprietăți Publice a anunțat despre rezilierea contractului de concesiune.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente