Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu. Magistrații i-au impus interdicția de a părăsi țara

Dodon
Foto:tv8.md

Fostul președintele al Republicii Moldova Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu. El a fost plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost luată de către magistrații Curții Supreme de Justiție.

„Prima victorie o avem. Decizia deja este, am fost eliberat din arest la domiciliu. Lupta va continua, avem pentru ce lupta”, a declarat Dodon după pronunțarea deciziei magistraților.

Reamintim că arestul preventiv la domiciliu al lui Igor Dodon a fost prelungit cu încă 30 de zile pe 17 octombrie.


Pe 2 iunie, la sediul central al PSRM, procurorii anticorupție au ridicat documente în legătură cu dosarul „Kuliok”.

Menționăm că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai pentru 72 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc la domiciliul acestuia. Dânsul este bănuit de trădare de patrie, de corupere pasivă, de acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală și de îmbogățire ilicită.

Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „Kuliok”. Mai exact, este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi fost bani, președintelui Igor Dodon.

Vă aducem aminte că, în mai 2020, fostul deputat Iurie Reniță a făcut publice secvențe video de la întâlnirea lui Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, care ar fi avut loc la începutul lunii iunie 2019. În acel videoclip, Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră lui Igor Dodon. În acele 30 de secunde difuzate se vede cum Plahotniuc îi aduce lui Dodon punga transmisă de către o persoană pe nume Costea și care ar fi urmat să ajungă la cineva pe nume Cornel.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente