Pășind în noul an academic cu o nouă denumire, perfect ancorată în perspectiva profesiilor Viitorului, Facultatea de Design a Universității Tehnice a Moldovei (decan: conf. univ., dr. Sergiu TRONCIU) și-a propus din primele zile ale noului an academic să le facă celor 188 de discipoli „boboci” o incursiune în fascinantul univers al profesiilor de inginer, designer, artist, tehnolog, creator.
Pentru a-i conecta pe „boboci” la atuurile și perspectivele domeniilor de studii ale FD, în cadrul festivității de deschidere a anului universitar au fost premiate studentele care au participat online la concursurile internaționale ale tinerilor designeri organizate de KNUTD – Kyiv National University of Technologies and Design. Este vorba de învingătoarele concursului «Печерські каштани-2022»: Maria BARBALAT – diplomă de gradul I pentru lucrarea „The sensual woman” în categoria „Special”; și Maria MUNTEANU – diplomă de gradul I pentru lucrarea „Family” în categoria „Broderie”. Totodată, au fost înmânate trofeele şi diplomele ajunse cu întârziere în adresa studentelor Daniela BARONCEA, Valentina FRUNZE și Daniela RAILEAN, care s-au clasat pe primele trei locuri la concursul «Созвездие Каштан 2021». Aplauzele profesorilor și colegilor de facultate au recompensat așteptarea trofeelor de către învingătoare, trezindu-le și studenților din anul I setea de a crea și a se afirma.
A urmat o vizită în fascinanta industrie fashion la Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii ZIPHOUSE din cadrul UTM, unde studentele din grupele DVI-221 (Design Vestimentar Industrial) și TDCT-221 (Tehnologia și Designul Confecțiilor Textile) au făcut cunoștință cu echipa ZIPHOUSE, condusă de Carolina TULGARA, directoarea executivă, au aflat despre oportunitățile avansate în domeniul designului, tehnologiilor și brandingului, pe care le oferă acest Fashion HUB unic din RM, de care studenții de la UTM beneficiază gratuit. Tinerii au rămas impresionați de atitudinea deschisă și binevoitoare a echipei, de atmosfera creativă și dotarea modernă a Centrului, dar și de posibilitatea de a comunica direct cu reprezentanți ai designului local și internațional. Conceput într-un stil eco-industrial și dotat cu echipamente media, IT și utilaje de producere, pe o suprafață de 800 de m.p., studenții au fost impresionați de infrastructura Centrului, care permite utilizarea spațiului atât pentru activități co-working, educaționale și de cercetare, de accelerare și mentorat, cât și pentru organizarea atelierelor de lucru, cercurilor de creație, fashion&trunk show-urilor, photo shooting-urilor, altor evenimente conexe. Le-a atras atenția și biblioteca performantă, cu posibilități de acces la resurse de top în domeniul fashion și designului – www.WGSN.com, precum și la reviste, cărți și materiale textile de trend. Hubul dispune și de o linie de producere, utilizată atât în scop de instruire, cât și pentru a le permite tinerilor designeri să producă modele experimentale și mini-colecții proprii.
O vizită de neuitat a fost organizată și pentru studenții care au ales noua specialitate de „Game Design” („Designul Jocurilor”), care pentru prima dată au trecut pragul primului centru de producție digital-media din RM – Mediacor. Ei au fost întâmpinați de către Vasili BRAGA, directorul COR Creative Industries Association in Moldova, game developer cu peste 15 ani de experiență academică și în software development, și Alexandr LUCHICEV, reprezentat Epic Games: Unreal Engine Academic Relations CIS, care i-au încântat cu o lecție de inițiere în domeniul designului și dezvoltării web și a noii specialități din cadrul FD-UTM – „Designul Jocurilor”. Amplasat pe o suprafață de 3.000 m.p., Mediacor i-a cucerit pe studenți prin somptuoasele spații de pre-producție și post-producție video, audio, animație, puse la dispoziția industriilor media și creative și pasionaților de new-media.
Plăcut impresionați au rămas în urma acestor vizite și specialiștii care i-au cunoscut pe tinerii dornici să studieze domeniile creative ale industriei, tineri care aleg aici, la noi în țară, să meargă într-un pas cu Viitorul.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.