Moldovenii au consumat în luna iunie cu 23 % mai puține gaze naturale față de aceeași perioadă a anului trecut

main2345
Foto:Moldovagaz/Facebook

Serviciului relații publice al SA „Moldovagaz” a anunțat că volumul consumului de gaze naturale în luna iunie curent a scăzut cu circa 23 % în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021 și cu 8,5 % față de luna mai a acestui an. 

De asemenea, potrivit întreprinderii, până la data de 30 iunie, consumatorii casnici au plătit 98 % din sumele facturate în anul curent, ceea ce reprezintă cu 0,2 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor persoanele juridice, ponderea transferurilor a fost de 99,6 %, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9 %, ceea ce este cu 0,2 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

De asemenea, au fost deconectate 234 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 11,3 milioane de lei. Totodată, față de 35 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.  

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 iunie 2022 a atins cifra de 7 697 miliarde de lei și acoperă 99 % din volumul furnizat. 

Amintim că începând cu 1 iunie 2022, consumatorii achită 18 lei și 60 de bani pentru un metru cub de gaz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente