Cinci lucruri pe care ar fi bine să le iei în considerare dacă planifici să adopți un animal de companie

FotoJet (3)

Putem observa că adopția devine o metodă din ce în ce mai des întâlnită de recrutare a animalelor de companie. Dar, pe lângă faptul că este foarte greu să reziști ochișorilor dulci pe care le fac animalele de companie, este important ca decizia de a aduce un nou membru în familia ta să fie una conștientă, asumată și bine informată.

Desigur, necesitățile și particularitățile animalului de companie variază în funcție de specie, rasă, dar și pur și simplu caracter, însă noi am decis să venim cu o listă universală de sugestii pe care ar fi bine să le iei în considerare dacă planifici să adopți un animăluț.

#1 Animalul de companie nu este un cadou sau un mijloc de distracție pentru copiii din familie

În dorința de a adopta un animăluț de companie este importantă și conștientizarea faptului că acesta este o ființă vie, nu o jucărie sau un mijloc de divertisment pentru copii sau pentru cei ai casei. Animalul de companie are necesități, caracter, frici și preferințe proprii, care trebuie să fie luate în considerare și satisfăcute de către persoana responsabilă pentru acesta.

Educarea copiilor în materie de empatie și acceptare a animalelor este un aspect foarte important pentru dezvoltarea loe, însă, este bine de luat aminte faptul că, deseori, copiii aflați la o vârstă fragedă nu conștientizează încă impactul propriilor acțiuni asupra lumii înconjurătoare. Astfel, dacă ai copii acasă și vrei să și adopți un animal, va trebui să dedici mult mai multă atenție ambilor, pentru ca interacțiunea acestora să decurgă plăcut și fără de traume pentru fiecare dintre ei.

Același lucru este valabil și în situația în care aveți deja unul sau mai multe animale de companie. Procesul de adaptare poate să dureze, iar responsabilitatea pentru sănătatea și starea de bine a animăluțelor este, de asemenea, responsabilitatea ta.

În ceea ce ține de ideea de a face cadou prietenilor sau apropiaților un animal de companie, trebuie să vă asigurați că persoana în cauză vrea acest lucru, este pregătită atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al timpului și implicării necesare.

Potențialul animăluț al tău dorește să-și trăiască viața într-un mediu plăcut, având toate cele necesare, iar acest lucru este în mâinile tale!

#2 Întreținerea animalului de companie necesită cheltuieli suplimentare și spațiu corespunzător

La fel ca și oamenii, animalele de companie au necesități fiziologice, psihologice și potențiale probleme de sănătate. Astfel, pe lângă asigurarea hrănii de calitate, adaptată rasei, vârstei și greutății animalului, întreținerea unei litiere, în cazul pisicilor, sau angajamentul de a plimba animalul de companie regulat, în cazul cățeilor, există și alte lucruri pe care va trebui să le faci.

Printre acestea se enumeră întreținerea igienei acestuia. Acest lucru este individual, în funcție de specie, rasă și obișnuințele caracteristice fiecărui animal de companie, însă cert este faptul că există anumite proceduri necesare pentru fiecare dintre ei.

De exemplu, rasele de căței precum mops sau pekinez, au nevoie de atenție sporită asupra ochilor drăguți și mari pe care îi au. Aceștia trebuie să fie asigurați cu o curățare calitativă, cu picături și alte lucruri, în funcție de necesitățile lor individuale. Un alt exemplu ar fi animăluțele care dispun de o blană generoasă și au nevoie de vizite la groomer, iar în condiții casnice, de întreținerea acesteia prin spălat, pieptănat, descâlcit și, desigur, colectarea pufului de pretutindeni. De asemenea, atât cățeii, cât și pisicile au nevoie de întreținerea igienii urechilor, unghiilor și a dinților.

Astfel, înainte să adopți un animal de companie, consultă veterinarul sau informează-te de-sine-stătător despre particularitățile speciei sau rasei animăluțului care ți-a furat inima, pentru a fi pregătit(ă) și a întâmpina mai puține surprize în acest sens.

Un alt aspect este vaccinarea și deparazitarea animăluțului, astfel încât acesta să fie protejat de factorii externi care i-ar putea afecta sănătatea.

Dacă la maturitate vaccinarea se face, de regulă, odată în an, deparazitarea internă și cea externă necesită investiții trimestriale.

Vaccinurile necesare pentru căței și pisici și intervalul de administrare a acestora pot fi consultate aici.

De asemenea, animalele de companie ajunse la vârsta maturității, mai au nevoie și de sterilizare și cipizare (fiindcă n-ai vrea să-l pierzi). Mai multe detalii despre necesitatea acestei proceduri, poți să vezi aici.

Un aspect la fel de important este accesoriile și jucăriile pentru animale! Fiindcă fiecare dintre ele are abilități și necesități individuale, este important să îi asiguri animăluțului tău ceea de ce cu adevărat are nevoie, atât pentru a-l bucura, cât și pentru a evita revărsarea energiei sale asupra altor bunuri din locuința ta.

De asemenea, ar fi bine să apreciezi spațiul de care dispui la moment și să înțelegi dacă acesta se potrivește necesităților animalului ales.

#3 Animalele de companie necesită atenție, grijă și abordare individuală

Chiar dacă sunt foarte drăgălașe, animalele de companie nu sunt un accesoriu sau o anexă a designului interior. A fost demonstrat că animalele știu să gândească, să simtă și chiar să viseze, chiar dacă acest lucru părea evident și fără dovezi științifice.

Cu toții am dat vreodată de video-uri unde apar animale sălbatice sau domesticite, care dau dovadă de un spectru larg de emoții. Pentru nimeni nu este un secret faptul că animalele pot să fie entuziasmate, triste, jucăușe, însă astea pot și să sufere de tulburări psihice precum anxietate, sindromul post-traumatic, comportamnete compulsive sau chiar depresie. De asemenea, animalele pot suferi de autism!

Acest lucru vorbește despre faptul că starea de spirit al animalului depinde foarte mult de mediul său înconjurător și, în particularitate, de relația cu stăpânul său.

Deși se zice că animalele preiau comportamentele și trăsăturile de caracter al stăpânului/stăpânei, acestea pot să difere de versiunea animăluțului pe care ți-ai imaginat-o.

Este importantă conștientizarea faptului că, animalul tău de companie își are propriul caracter și fel de a fi. Acesta poate fi mai independent și distant, poate să se lase mângâiat sau provocat la joacă doar atunci când își dorește sau poate fi extrem de atașat de stăpânul său. Asta înseamnă că, interacțiunea ta cu acesta trebuie să fie adaptată animalului.

Un lucru comun în cazul animalelor care au trăit în stradă sau au avut experiențe neplăcute de interacțiune cu oamenii sau cu alte animale, pot să dea dovadă de anumite probleme de comportament. Astel, trebuie să fii pregătit(ă) atât financiar, cât și moral, pentru a ameliora aceste devieri, dar în primul rând, trebuie să te înarmezi cu răbdare și timp!

În orice caz, procesul de educare a animalului de companie, nu presupune în nici un caz aplicarea violenței, ci include mai degrabă ajutorul unui specialist și implicarea proprie.

Un ghid de comportament cu animalele de companie pe timp de caniculă poate fi consultat aici, iar altul, care ține de cadrul legal, poate fi văzut aici.

#4 Deplasările și călătoriile vor necesita măsuri preventive

Dacă nu ai un animal de companie, călătoriile, deplasările și planurile apărute spontan par să fie mai degrabă aventuri plăcute decât potențiale dificultăți. Odată ce ai adoptat un animal de companie, însă, aceste decizii vor trebuie să fie calculate și organizate în prealabil, astfel încât animăluțul tău să nu rămână pentru mult timp singur, fără hrană și alte lucruri necesare.

În acest sens, fie te poți asigura că ai persoane de încredere, aflate în relații bune cu odrasla, cu care ai putea s-o lași cât vei lipsi, fie va trebui să cauți soluții pentru a o transporta în permanență cu tine.

Ghidul de transportare a animalelor de companie din Republica Moldova, poate fi văzut aici.

Totodată, este necesar să verifici și cerințele țării în care călătorești cu micul tău prieten.

O altă opțiune de transportare a animalelor este cea pe cale aeriană. Air Moldova, de exemplu, accepta spre transportare doar câini și pisici dupa acordul preventiv al companiei, iar transportarea animalelor domestice se efectuează în containere speciale şi numai în salonul aeronavei. De asemenea, transportarea acestora presupune și îndeplinirea unor condiții prealabile precum:
# Paşaport pentru animale de companie;
# Certificat privind starea sănătăţii animalului;
# Carnetul vaccinărilor;
# Permisul de export / import / transit;
# Prezența unui dispozitiv electronic (transponder) sau a unui tatuaj vizibil.

Toate cele necesare pentru transportarea animalului de companie pe cale aeriană, pot fi consultate aici.

#5 Odată ce l-ai adoptat, animalul de companie este responsabilitatea ta

Deseori, adopția animalului de companie poate fi o decizie luată spontan, fără conștientizarea totală a responsabilității care îi revine proprietarului. Pe lângă faptul că animalele de companie sunt drăgălașe și devin cei mai buni prieteni ai celor ai casei, aceștia necesită atenție, timp și implicare.

Astfel, te angajezi să îți iubești și accepți animăluțul adoptat atât în cele mai bune momente ale sale, cât și în cele în care îți mănâncă papucii sau îți zgârie canapeaua preferată.

Dacă aceste potențiale probleme nu te sperie și nu întrec dorința de a adopta un animăluț, atunci îți dorim să-l găsești pe cel potrivit și să ții cont de toate cele menționate mai sus, pentru a-i asigura o viață mai bună alături de tine!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente