David Lidington: ”Doresc ca Moldova să semneze Acordul de Asociere în 2014”

great
Foto:Sesiunea de întrebări și răspunsuri după discursul lui David Lidington PC: UK Embassy Moldova

Ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, aflat în vizită la Chișinău, a susținut un discurs cu tema: ”Moldova, Uniunea Europeană și Reforma” în care a reiterat suportul statului Britanic pentru parcursul european al Moldovei.

”Doresc Moldova să semneze acest Acord de Asociere RM-EU în 2014. Acordul de Asociere propus prezintă drept unul dintre cele mai ample şi cuprinzătoare tratate, pe care UE a semnat vreo dată cu o terţă tară, prin care Moldovei şi poporului ei li se oferă un parcurs de transformare şi modernizare a sistemului economic împreună cu toate instituţiile sale. Este un instrument deja Încercat şi verificat, care permite asigurarea spaţiului de pace, democraţiei şi prosperităţii poporului Moldovei, cu alte cuvinte, asigură standarde mai bune de trai.” a declarat David Lidington.

De asemenea a mai spus că e ușor de a privi acest Acord ca o baghetă magică și să așteptăm ca acesta să producă schimbări imediate.

Ce schimbări se vor produce?

Potrivit lui Lidington, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător va contribui la stimularea creşterii economice a Moldovei, crearea oportunităţilor în mediul de afaceri şi locurilor de muncă, şi va conduce spre standarde mai înalte de calitate şi protecţie mai sigură pentru consumator. Odată cu realizarea reformelor se prognozează ca exporturile Moldovei spre UE să crească cu 16%, iar PNB cu peste 5%. De asemenea, va fi asigurată creşterea nivelului de studii şi posibilităţilor de creştere profesională pentru tineretul din Moldova.

David Lidington în timpul discursului său PC: UK Embassy Moldova
David Lidington în timpul discursului său PC: UK Embassy Moldova

Se vor deschide uşile pentru cele mai mari pieţe de desfaceri din lume cu peste 500 milioane de consumatori şi 21 milioane de companii. Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător va rezulta cu eliminarea imediată a taxelor de import pentru majoritatea vastă de produse şi mărfuri. Cea mai importantă producţie din Moldova – de exemplu, produsele agroalimentare şi cele din industria textilă vor fi protejate şi supuse unei liberalizări pe etape într-o perioadă de câţiva ani.

Aceasta va mări capacitatea reformelor interne de a continua şi să permită creşterea competitivităţii produselor din Moldova în raport cu cele europene pentru obţinerea accesului pe pieţele de desfaceri.

Toate împreună vor forma provocări de înfruntat de către Moldova. Dar pe parcursul timpului semnarea şi implementarea Acordului de Asociere vor conduce spre transformări reale şi pozitive pentru poporul Moldovei.

Şi acestea vor însemna schimbări pentru orice om din ţară, indiferent de unde provine – din Chişinău, Comrat sau Tiraspol. Marea Britanie, precum şi partenerii din UE, vor continua să ofere sprijin Moldovei în asigurarea suveranităţii şi integrităţii acesteia.

David Lidington a mai adăugat ”Acordul de Asociere constituie o fantastică oportunitate pentru Moldova. Este un instrument excelent de a pune în acţiune aceste reforme vitale şi de a confrunta dificultăţile. Puteţi conta pe sprijinul atât din partea marii Britanii, cât şi pe cel din partea membrilor UE, în special prin prizma Parteneriatului Estic şi principiul său “mai mult pentru mai mult”.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente