Președinta Comisiei Europene susține că 70 % din populația adultă din UE este complet vaccinată

Foto:Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Foto: Getty Images

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că 70 % din populația adultă din Uniunea Europeană este complet vaccinată împotriva COVID-19.

Potrivit datelor oficiale, peste 250 de milioane de adulți din UE au efectuat ambele doze de vaccin (imunizare completă) împotriva COVID-19.

„În total, peste 256 de milioane de adulți din UE au în prezent o schemă completă de vaccinare. În urmă cu șapte săptămâni, Comisia și-a îndeplinit, înainte de termen, obiectivul privind livrarea: să furnizeze statelor membre, până la sfârșitul lunii iulie, doze suficiente de vaccin pentru vaccinarea completă a 70 % din populația adultă din UE”, se arată și în comunicatul Comisiei Europene.

„Sunt foarte mulțumită de faptul că, începând de astăzi, ne-am atins obiectivul de a vaccina 70 % din adulții din UE înainte de sfârșitul verii. Aceasta este o realizare colectivă a UE și a statelor sale membre, care demonstrează ce este posibil atunci când lucrăm împreună, cu solidaritate și în mod coordonat. Eforturile noastre de a intensifica și mai mult vaccinările în întreaga UE vor continua fără oprire. Vom continua să sprijinim în special acele state membre care încă se confruntă cu provocări. Trebuie să eliminăm decalajul în ceea ce privește imunitatea și să blocăm accesul pentru noile variante, iar ca să facem acest lucru, vaccinările trebuie să câștige cursa împotriva variantelor”, a transmis și Stella Kyriakides, comisara pentru sănătate și siguranță alimentară.

Taguri: #coronavirus
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente