Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este unica instituţie de învăţământ superior tehnic acreditată de stat în Republica Moldova. De la fondarea sa în 1964 şi până în prezent, universitatea a pregătit 78 387 de ingineri şi economişti. Universitatea oferă cursuri pentru 60 de specialități și specializări la ciclul I, 43 de specialități de master și 45 de specialităţi de doctorat, acoperind necesităţile economiei naţionale în cadre inginereşti. Dacă te fascinează ingineria și vrei să înveți o profesie reală pentru o lume modernă, atunci ai aici tot ceea ce trebuie să știi pentru a depune actele la UTM.
Ofertă educațională
Facultatea de Electronică și Telecomunicații
Facultatea „Electronică și Telecomunicații” (FET) a fost fondată în cadrul UTM în anul 1987 în rezultatul divizării facultăţii de Electrofizică, cu scopul pregătirii specialiştilor cu studii superioare în domeniul Electronicii şi Comunicaţiilor. Specialităţile din cadrul facultăţii permanent au fost solicitate, ceea ce se confirmă printr-un concurs sporit al abiturienţilor la admitere. În cadrul UTM FET, studiile superioare se efectuează în limbile română şi rusă cu finanţare din buget şi prin contract, fiind organizate în două cicluri.
Specialități:
- Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații;
- Rețele și Software de Telecomunicații;
- Comunicații Radio și Televiziune;
- Securitatea Sistemelor Electronice și de Telecomunicații;
- Inginerie și Management în Telecomunicații.
Durata studiilor: patru ani la învăţământ cu frecvenţă la zi şi cinci ani la învăţământ cu frecvenţă redusă.
Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică
Facultatea „Energetică şi Inginerie Electrică” (FEIE) asigură pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniile energetic şi electrotehnic. De-a lungul existenţei sale, este un model în diferite aspecte – amenajarea laboratoarelor, organizarea conferinţelor ştiinţifice, competiţii sportive, cercuri de activitate artistică. Facultatea a fost fondată în anul 1963 (1963-1967 – Facultatea de Electrotehnică, din care în anii 1963-1964 – în cadrul Universităţii de Stat, în 1964-1967 – în cadrul Institutului Politehnic „S. Lazo”, în 1967-2014 – Facultatea de Energetică, din 2014 – Facultatea de Energetică şi Inginerie Electrică).
Specialități:
- Electroenergetică;
- Termoenergetică;
- Ingineria sistemelor electromecanice;
- Inginerie şi managementul calităţii;
- Ingineria sistemelor de energii regenerabile;
- Inginerie şi management în energetică.
Durata studiilor: patru ani – studii cu frecvenţă la zi și cinci ani – studii cu frecvenţă redusă.
Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică
Facultatea „Calculatoare, Informatică și Microelectronică” (FCIM) funcționează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei și asigură pregătirea specialiștilor în domeniile de vârf ale științei și tehnicii contemporane – știința sistemelor și calculatoarelor, electronică și comunicații, care constituie suportul societății informaționale. Facultatea a pregătit peste 10 000 de ingineri, care activează în diverse ramuri ale economiei naționale. Actualmente, la secția zi își fac studiile circa 2 500 de studenți. La facultate studiile se efectuează în limbile română, franceză, engleză şi rusă.
Specialități:
- Calculatoare și Rețele;
- Microelectronică și Nanotehnologii;
- Electronică Aplicată;
- Robotică și Mecatronică;
- Tehnologia Informației;
- Tehnologia Informației (Filiera Francofonă);
- Ingineria Software (Filiera Anglofonă);
- Automatica și Informatica;
- Ingineria Biomedicală;
- Informatica Aplicată;
- Managementul Informației;
- Securitate Informațională.
La facultate studiile se efectuează în limbile română, franceză, engleză şi rusă.
Durata studiilor la secţia zi:
- patru ani – pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat și absolvenții colegiilor;
- cinci ani – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.
La secţia fără frecvenţă termenul de studii se majorează cu un an.
Facultatea de Tehnologie a Alimentelor
Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară este cea mai mare unitate de învăţământ în domeniul industriei alimentare din Republica Moldova. La originile facultăţii a stat specialitatea inginerească „Chimia industrială” (pentru industria alimentară), fondată în 1959 în cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova.
Specialități:
- Specialitatea „Tehnologia şi managementul alimentaţiei publice”;
- Specialitatea „Servicii publice de nutriție”;
- Specialitatea „Tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare”;
- Specialitatea „Tehnologia produselor alimentare”, cu specializările:
# „Tehnologia cărnii şi a produselor din carne”;
# „Tehnologia panificației”;
#„Tehnologia laptelui şi a produselor lactate”;
#„Tehnologia păstrării şi prelucrării fructelor şi legumelor”; - Specialitatea „Biotehnologii”;
- Specialitatea „Inginerie și management în industria alimentară”;
- Specialitatea Tehnologies Alimentaries (Filiera Francofonă).
Termenul de studii:
- învăţământ universitar de patru ani (secţia zi) şi de cinci ani (secţia f/r şi serală) – pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat şi absolvenţii de colegii;
- învăţământ universitar de cinci ani (secţia zi) şi de șase ani (secţia f/r şi serală) – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.
Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi
Facultatea „Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi” (FIMIT) a fost organizată odată cu fondarea Institutului Politehnic din Chişinău la 30 aprilie 1964, inițial numindu-se Facultatea de Mecanică. Ulterior, în 1993, FM se divizează în două facultăţi care în 2014 se comasează, formând facultatea cu denumirea actuală. La FIMIT îşi fac studiile circa 750 de studenţi la secţia zi şi 430 de studenţi la secţia cu frecvenţă redusă.
Specialități:
- Tehnologia construcţiilor de maşini (cu pachet de opţiuni: Tehnologia construcţiilor de maşini, Ingineria sudării, Inginerie inovaţională şi transfer tehnologic);
- Maşini şi sisteme de producţie (cu pachet de opţiuni: Maşini şi sisteme de producţie, Construcţii de echipamente şi maşini agricole, Ingineria sistemelor de conversie a energiilor regenerabile);
- Inginerie şi management în construcţia de maşini;
- Inginerie Mecanică (cu pachet de opţiuni: Maşini şi aparate în industria alimentară, Maşini şi aparate în industria uşoară, Utilaje şi tehnologii de ambalare a produselor);
- Maşini şi instalaţii frigorifice, sisteme de climatizare;
- Design industrial;
- Ingineria designului de produs;
- Inginerie și management în construcție de mașini;
- Ingineria transportului auto;
- Inginerie şi management în transporturi;
- Servicii de transport și expediție.
Învățământul superior universitar la zi cu durata de patru ani şi cu frecvență redusă (f/r) cu durata de cinci ani.
Facultatea de Urbanism şi Arhitectură
Facultatea „Urbanism şi Arhitectură” (FUA) este în prezent principala structură universitară de stat din Republica Moldova dedicată formării cadrelor specializate în domeniul arhitecturii, a urbanismului şi a serviciilor aferente. Exercitându-şi atribuţiile în domeniul artei, creatoare a unităţii şi a originalităţii funcţional-formale arhitectonice, precum şi în cel al ingineriei, menită a satisface în mod ştiinţific cerinţele utilului economic, FUA deţine prin tradiţie locul cuvenit în consolidarea şi dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, artei şi culturii naţionale.
Specialități:
- Arhitectură;
- Planificarea urbană şi regională;
- Design interior;
- Ingineria materialelor şi articolelor de construcţie;
- Căi ferate, drumuri, poduri;
- Alimentări cu apă, canalizări;
- Ingineria sistemelor termice, de gaze şi climatizare pentru clădiri;
- Arhitectură peisajeră și amenajarea spațiilor verzi.
Studiile se efectuează în limbile română și rusă cu frecvenţă la zi (durata – patru ani) și cu frecvenţă redusă (durata – cinci ani).
Facultatea de Construcţii, Geodezie și Cadastru
În Republica Moldova pregătirea inginerilor a început în anul 1959 în cadrul Universităţii de Stat din Chişinău la Facultatea de Ingineri-Tehnicieni. În anul 1964, a fost fondat Institutul Politehnic cu cinci facultăţi, inclusiv Facultatea de Ingineri-Constructori, actualmente Facultatea de Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC). Până în prezent, aici au fost pregătiţi peste 10 000 de ingineri constructori, geodezi, ingineri evaluatori, economişti, ingineri în domeniul securității vitalității care activează în diverse ramuri ale economiei naţionale şi peste hotare.
Specialități:
- Construcții industriale și civile;
- Inginerie geodezică și cadastru;
- Inginerie și management în construcții;
- Evaluarea și dezvoltarea imobilului;
- Ingineria antiincendii și protecție civilă;
- Drept (Drept patrimonial).
Studiile se efectuează cu frecvență la zi (durata – patru ani) și cu frecvenţă redusă (durata – cinci ani).
Facultatea de Inginerie Economică şi Business
Facultatea „Economie și Business” a fost fondată la 2 decembrie 2003. În mai 2004, Senatul UTM modifică denumirea facultății în Inginerie Economică și Business (FIEB), concretizează misiunea facultății de a pregăti economiști care cunosc și aspectele tehnice și tehnologice pentru sectorul real al economiei, de a instrui specialiști pentru firmele mici și mijlocii, care posedă abilități mai extinse, mai profunde și în concordanță cu cerințele pieței.
Specialități:
- Business și administrare cu specializarea în industrie şi construcții;
- Marketing și logistică;
- Contabilitate.
Termenul de studii:
- învăţământ universitar treapta licență de trei ani (secţia zi);
- învăţământ universitar treapta licență de patru ani (secţia f/r).
Facultatea de Textile şi Poligrafie
Instruirea cadrelor inginereşti la profilul „Tehnologia industriei uşoare” a început în anul 1989 la Facultatea de Tehnologie a Institutului Politehnic „S. Lazo” din Chişinău, unde în anul 1991 a fost fondată Catedra Tehnologia şi Construirea Confecţiilor. La 1 februarie 1995, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, a fost fondată Facultatea de Industrie Uşoară (FIU).
Specialități:
- Tehnologia și designul confecțiilor textile;
- Tehnologia și designul încălțămintei și articolelor de marochinărie;
- Inginerie și management în textile (îmbrăcăminte, încălțăminte și articole de marochinărie) – din 2017;
- Design și tehnologii poligrafice;
- Design vestimentar industrial;
Studiile superioare de licenţă (240 ECTS) au o durată de patru ani la învăţământ cu frecvenţă la zi şi cinci ani la învăţământ cu frecvenţă redusă.
Probe de concurs
I. Pentru studiile universitare organizate în limbile franceză și engleză la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specialitățile:
- 0613.1 „Tehnologia Informației” (Filiera francofonă) cu predare în limba franceză;
în concursul de admitere va fi inclusă o probă de competență lingvistică eliminatorie la limba franceză, notată cu admis/respins. - 0613.3 „Ingineria software” (Filiera anglofonă) cu predare în limba engleză
în concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la „Matematică” și o probă de competență lingvistică eliminatorie la limba engleză, notată cu admis/respins.
Mostre la probele Matematica, Limba engleză şi Limba franceză de la Admiterea – 2020.
II. Pentru studiile universitare organizate la specialitățile:
- 0715.7 Design industrial (Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi);
- 0723.3 „Design vestimentar industrial” (Facultatea Textile și Poligrafie);
- 0731.1 „Arhitectură” (Facultatea Urbanism și Arhitectură);
- 0212.2 „Design interior” (Facultatea Urbanism și Arhitectură).
în concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la „Desenul artistic”.
Taxe de studii
Procesul de Admitere
# Termeni de organizare și contacte
# Regulamentul de organizare și desfășurare a admiterii
# Plan admitere
# Acte necesare pentru înscriere
Pentru înscrierea la concursul de admitere sunt necesare următoarele acte:
- cererea de înscriere la concursul de admitere (se generează din sistem de către Comisia de admitere);
- actul de studii, în original, cu anexa respectivă și două copii (absolvenții liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, prezintă certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat și situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);
- buletinul de identitate, în original și două copii;
- 6 fotografii color 3×4 cm;
- bon de plată a taxei de înscriere pentru organizarea și desfășurarea admiterii (75 de lei).
Acte suplimentare – în cazul în care te regăsești în categoria „Facilități admitere”:
- diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, ministerele de resort și Universitatea Tehnică a Moldovei;
- copia certificatului de naștere al candidatului la studii sau a unuia din părinţi – reprezentanții diasporei moldovenești de peste hotare, pentru a demonstra țara de origine (Republica Moldova);
- adeverința eliberată de către autoritatea tutelară teritorială, pentru tinerii rămași fără ocrotirea părintească;
- certificat medical corespunzător, care atestă gradul de dizabilitate (sever/accentuat) al candidatului;
- certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al ambilor părinți;
- certificat eliberat de organele abilitate (Centrul Militar Teritorial al Ministerului Apărării al Republicii Moldova), care confirmă că unul din părinții candidatului a participat la acțiunile militare: pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în războiul din Afganistan; la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl; la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
- certificat despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor și buletinul de identitate al unuia din părinți (pentru candidații care provin din familii cu patru și mai mulți copii, aflați la întreținere);
- certificat de naștere ce atestă apartenența la familii de romi;
- livretul militar pentru candidații care au efectuat serviciul militar în termen în cadrul forțelor armate ale Republicii Moldova.
Contacte
Detalii suplimentare găsiți pe site-ul oficial al UTM.
Echipa #diez le urează tuturor absolvenților succes la admitere. Pentru a vă ajuta să treceți mai ușor prin această etapă, pe parcursul perioadei de admitere vom veni cu mai multe materiale informative, acestea vor apărea la categoria „Admitere 2021”.