Deși iar a condus, prin golul lui Luvannor din minutul 45, Moldova a suferit a doua înfrângere în amicalele disputate în cantonamentul din Emiratele Arabe Unite.
De data aceasta, selecționata tricolorilor a cedat cu 1-2 în fața Suediei. Partida de pe Zayed Sports City Stadium a început la 6 seara și a fost transmisă în direct pe diez.md.
Golurile Suediei au fost marcate de Erton Fejzullahu. Intrat în minutul 71, a reușit o dublă în doar 15 minute, mai exact în 76′ și 86′.
Următorul meci amical moldovenii îl vor juca în compania Poloniei, luni, 20 ianuarie 2014. Anterior și naționala Norvegiei a dispus de selecționata moldavă cu același scor, 1-2.
Rezumatul video al amicalului Moldova – Suedia: