Astăzi, 20 noiembrie, este Ziua Mondială a Drepturilor Copilului. Cu ocazia acestei zile, Biroul Național de Statistică a publicat un grafic cu câteva date despre copiii din Republica Moldova.
Numărul copiilor în Republica Moldova este de 573 255 (adică 21,7 % din totalul populației). Dintre aceștia, 47 % sunt fete, iar 53 % sunt băieți.
În anul 2019 s-au înregistrat 32 022 de născuţii-vii. Din numărul copiilor născuţi-vii, 51,3 % sunt băieţi, iar 48,7 % sunt fete. De menționat că și în 2018 au fost născuți mai mulți băieți decât fete.
Conform datelor prezentate de BNS, fiecare al 5-lea copil a fost născut în afara căsătoriei, iar vârsta medie a mamei la prima naștere este de 25, 2 ani.
Mai multe detalii vedeți în infograficul de mai jos.
La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adoptat Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită. Tot la 20 noiembrie, în 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copiilor.