Sectorul turismului a fost afectat dur de efectele pandemiei COVID-19 atât la nivel global, cât și național. În acest context, Agenția de Investiții a lansat la sfârșitul lunii aprilie în mediul online campania națională #NeamPornit.
Inițiativa are ca scop susținerea turismului intern, promovarea Moldovei drept o destinație turistică autentică și neexplorată, stimularea creării de noi oferte turistice și creșterea consumului produsului local.
Agenția de Investiții vă invită la primul eveniment live din cadrul campaniei naționale cu genericul „Încă un pic și #NeamPornit” pentru a lansa un apel de participare la sondajul online realizat în scopul cunoașterii profilului turistului local și a așteptărilor acestuia. Totodată, în cadrul evenimentului, vor fi dezvăluite succesele campaniei, dar și viitoarele acțiuni.
Live-ul se va desfășura online marți, 19 mai, ora 12.00 și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Agenției de Investiții și pe pagina oficiala a campaniei #NeamPornit.