(foto) Merele din Moldova au fost înalt apreciate la o expoziție internațională din Spania

mere stand (1)

Merele, prunele și strugurii moldovenești au bătut mii de kilometri ca să ajungă la sfârșitul lunii octombrie la o expoziție internațională desfășurată în Madrid, Spania. Această ocazie a deschis calea către noi piețe de desfacere pentru producătorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului, care au participat la eveniment cu un stand comun.

Fructele proaspete prezentate la expoziție de membrii asociațiilor producătorilor de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului – „Moldova Fruct” și respectiv „Dnestrovskii Fruct” – au fost pe placul comercianților din mai multe țări, inclusiv cele de pe continentul african, India și Arabia Saudită: „Standul nostru comun a fost vizitat de peste 130 de importatori, care s-au arătat încântați de gustul și calitatea produselor noastre. Cu mulți dintre ei am stabilit contacte și chiar am ajuns la anumite înțelegeri. Astfel, comercianții din Africa de Nord ne-au propus să le livrăm un lot mic de mere, de probă. Piețele noi nu se cuceresc într-un an, important că avem perspective reale de fi vândute cu succes pe continentul african”, a afirmat Iurie Fală, președintele Asociației „Moldova Fruct”.

Participarea la expoziție a fost posibilă datorită sprijinului Suediei și PNUD, oferit în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (proiectul AdTrade).

mere stand (2)

„Prin susținerea acestei inițiative ne-am propus să contribuim la crearea unor legături comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a spori competitivitatea lor, stimulând astfel exportul de mărfuri din regiune. Și nu e vorba doar de fructe. Suntem bucuroși să constatăm că prin efortul nostru comun mărfurile moldovenești cuceresc noi piețe, iar geografia exportului se va extinde”, susține Maxim Cataranciuc, manager de proiect la PNUD.

Iurie Diuță, președintele Asociației „Dnestrovskii Fruct” susține că participarea la expoziție le-a deschis noi oportunități. „În discuțiile cu importatorii din Orientul Mijlociu s-a pus accentul pe mărirea volumelor de export, iar cu cei din Israel am discutat despre posibilitatea de a iniția exportul merelor în această țară. Fructele noastre sunt apreciate pentru gustul și aspectul deosebit, dar și pentru că se aliniază perfect la standardele lor de calitate. Participarea la expoziția din Madrid ne-a oferit ocazia de a demonstra acest lucru și de a identifica noi consumatori la mii de kilometri distanță”.

Producătorii și exportatorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului au vizitat totodată și una dintre cele mai mari piețe agroalimentare din lume – Mercamadrid. Astfel, ei s-au familiarizat cu preferințele consumatorilor de fructe din Madrid, precum și cu cerințele față de calitate și standardele de marketing.

Liubomir Vaipan, producător de struguri din Căinari, spune că importatorii cu care s-au întâlnit au manifestat interes față de toate fructele proaspete din Moldova: „Compania noastră este specializată în producerea și comercializarea strugurilor de masă de soiul Moldova, un soi puțin cunoscut în partea Europei de Vest. În prezent, reușim să comercializăm 200 de tone de struguri anual pe piața Spaniei, o cantitate modestă, raportată la cât produce Moldova. La comercializare nu ne axăm pe o singură piață, vindem acolo unde ni se oferă un preț mai bun. Acum rămâne să ne concentrăm pe ambalaj, transportare, păstrare, pentru a face față concurenței și a găsi parteneri comerciali”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente