O tânără din Bangladesh a fost stropită cu benzină și arsă, pentru că a depus cerere împotriva directorului școlii care a hărțuit-o

nusrat

O tânâră din Bangladesh a fost stropită cu benzină și arsă, pentru că a depus o plângere în care își acuza directorul de hărțuire sexuală.

Nusrat Jahan Rafi, în vârstă de 19 ani, orginară din Feni, își făcea studiile la o școală islamică. Pe 27 martie, aceasta a depus o plângere împotriva directorului școlii, acuzându-l de hărțuire sexuală. Din spusele tinerei, acesta, în repetate rânduri, a atins-o într-o manieră necurespunzătoare, așa încât Nusrat a fost nevoită să fugă de frică la ce ar putea urma, relatează BBC.

După cele întâmplate, Nusrat, a decis să se adreseze la poliție. În timpul depunerii mărturiei, tânăra a fost filmată de către inspectorul de poliție. În scurt timp, video-ul respectiv a ajuns în mass-media și pe rețelele de socializare.

Imediat după depunerea plângerii, directorul școlii a fost arestat, iar localnicii au ieșit în stradă, cerând eliberarea acestuia. De asemenea, au amenințat-o pe Nusrat, învinuind-o pe ea de cele întâmplate. Din spusele părinților, la acea etapă ei deja își făceau griji în privința siguranței fiicei lor.

Cu toate acestea, la 6 aprilie, tânăra a mers la școală pentru a susține un examen. Aceasta era însoțită de către fratele ei, însă acestuia nu i-a fost permis să intre în clădire. Apoi, potrivit lui Nusrat, mai multe fete au chemat-o pe acoperiș, sub pretextul că cineva din prietenii ei era bătut. Odată ajunsă pe acoperiș, ea a fost înconjurată de mai multe persoane și forțată să își retragă plângerea.

După ce a refuzat să se conformeze cerințelor, Nusrat a fost stropită cu benzină și arsă de vie. Potrivit anchetatorilor, atacatorii sperau că incidentul va fi privit drept un act de suicid. Cu toate acestea, chiar dacă a avut arsuri pe 80% din suprafața corpului, Nusrat a fost în stare să depună mărturie împotriva criminalilor. După patru zile, tânăra a decedat.

„Când o femeie încearcă să obțină dreptate într-un caz de hărțuire sexuală, ea este forțată să se confrunte cu o violență și mai mare. Procesele de judecată sunt amânate ani de zile, poliția nu efectuează o investigație adecvată, iar victima în tot acest timp este supusă umilinței din partea societății”, a declarat Salma Ali, activistă pentru drepturile omului.

Poliția a arestat cincisprezece persoane, printre care se presupune că sunt și cei responsabili de uciderea lui Nusrat. În plus, polițistul care a filmat mărturia a fost demis din funcție și transferat la un alt departament. Directorul, în continuare, se află sub arest.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine