În perioada 2-5 noiembrie, Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a participat la Festivalul Internațional de modă „ArtPodium”, Ediția XVII, desfășurat în Chișinău la CIE MoldExpo. În cadrul acestui festival mai mulți studenți au impresionat prin colecțiile vestimentare prezentate și s-au ales cu locuri de frunte.
În cadrul evenimentului au participat reprezentanții mai multor instituții de profil din Moldova și Ucraina, printre care și studenții de la Facultatea Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă”, prezentând colecțiile vestimentare realizate la partea practică a tezei de licență. Coordonatorul colecțiilor de licență a fost lectorul universitar Vasile Vozian, care s-a remarcat ca designer vestimentar profesionist la diverse prezentări de modă din țară și de peste hotare.
Juriul concursului tinerilor designeri vestimentari a apreciat la cel mai înalt nivel colecțiile prezentate de Facultatea Arte Plastice și Design, acordând locuri de frunte autorilor:
#Grand Prix – Bannaia Elena, Colecția The structure of existence
#Locul I, categoria Pret-a-porter De Luxe, – Vlașco Cristina, Colecția Marlen
#Locul I, categoria Temă istorică, – Filimon Iulia, Colecția Draconarii
#Locul I, categoria Vintage – Cojocaru Elena, Colecția Cronicile timpului
#Locul I, categoria Art – Răileanu Galina, Colecția Universul lui Van Gogh
#Locul II, categoria Art – Cibotari Maria, Colecția Wild rose