(foto) Un nou loc de odihnă în Moldova: Lacul de la Orhei va fi reamenajat în timpul-record de o lună

agre7

Primarul de Orhei, Ilan Şor, a dispus (prin intermediul avocaților) în regim de urgenţă să fie efectuată reconstrucţia pe scară largă a lacului din oraş, astfel încât până la 1 iulie orheienii să poată să se bucure pe deplin de plaja complet reînnoită şi de zona de agrement în general.

Pentru a reuşi ca dispoziţia primarului să fie implementată în termenul stabilit, lucrările privind amenajarea lacului şi a zonei aferente, care au fost lansate la 19 mai și se vor desfăşura în regim non-stop.

Cum ar putea arăta după amenajare, vedeți aici.

Lucrările vor fi efectuate simultan pe mai multe segmente – reamenajarea zonelor de agrement, consolidarea şi repararea componentelor hidraulice, dotarea zonei înconjurătoare şi a infrastructurii.

În special, va fi efectuată curăţarea plajei şi turnarea nisipului în zona de plajă a lacului, şi, de asemenea, va fi creată o zonă nouă de agrement pentru orăşeni. Pe plajă vor apărea şezlonguri, bănci, apeduct şi duş. O parte din zona de plajă va fi ocupată de un teren de joacă în condiţii de siguranţă, cu trambuline, tobogane şi alte echipamente de divertisment.

De asemenea, va fi consolidat peretele de sprijin, iar barajul lacului va fi renovat şi acoperit cu pavaj. Pilonii de iluminat vor fi renovaţi. Vor fi modificate şi căile de acces către lac – va fi efectuată amenajarea spaţiilor verzi în zona adiacentă barajului. Va fi dotată o nouă parcare auto pentru 50 de maşini, pentru cei care sosesc cu maşina la lac.

La moment se desfăşoară lucrări de pregătire, în care sunt implicaţi aproximativ 50 de muncitori. Obiectul va fi finalizat şi dat în exploatare la 1 iulie curent, în toiul sezonului estival.

Reconstrucţia zonei de agrement a lacului din or. Orhei a fost anunţată în cadrul conferinţei de presă comună a reprezentanţilor Primăriei şi fracţiunii „Pentru Orhei” a Consiliul Orăşenesc Orhei. Potrivit reprezentanţilor administraţiei oraşului Orhei, lacul amenajat ar trebui să fie următorul loc de atracţie şi mândrie a orheienilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente