Guvernul și Parlamentul ofere asistență și sprijin politic companiei Kroll în recuperarea banilor

capturakroll

Informații despre progresele realizate în cadrul investigației au fost prezentat de reprezentanții Kroll și Steptoe și Johnson într-o ședință la Chișinău, organizată la inițiativa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și Guvernatorului Băncii Naționale. La ședința din 25 aprilie au participat Andrian Candu, Pavel Filip, Sergiu Cioclea, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea celor mai recente constatări ale anchetei și a strategiei propuse pentru recuperarea fondurilor fraudate estimate la cca 600 milioane USD. În cadrul întrevederii, reprezentanții Guvernului, Kroll și Steptoe și Johnson au examinat acțiunile juridice care pot fi întreprinse în numele Guvernului Republicii Moldova în scopul recuperării activelor fraudate. Reprezentanții autorităților moldovenești au convenit să ofere asistență și sprijin politic în comunicarea cu anumite țări în care sunt necesare proceduri suplimentare de obținere a informațiilor confidențiale.

Strategia de recuperare se axează pe inițierea procedurilor judiciare în jurisdicțiile-cheie în care au fost deja identificate activele fraudate, precum și pe continuarea urmăririi celorlalte active furate. S-a decis ca la prima etapă a strategiei se va recurge la acțiuni civile și penale, în baza dovezilor furnizate de echipa de anchetă, precum și de investigația din Moldova.

Echipa Kroll informează regulat Banca Națională a Moldovei asupra desfășurării investigației și a avut, de asemenea, întrevederi la nivel înalt cu procurorul anticorupție din Republica Moldova și cu agenții internaționale de reglementare și finanțare. De asemenea, compania Kroll a furnizat FMI o actualizare cu privire la progresul și statutul investigației în curs de desfășurare, inclusiv intențiile de continuare a investigației și a etapei de recuperare.

Companiile Kroll și Steptoe și Johnson au prezentat BNM o strategie pentru a iniția acțiuni în justiție în multiple jurisdicții, în vederea obținerii în continuare a informațiilor și recuperării activelor care au fost delapidate. În prezent, strategia este în curs de revizuire și se preconizează implementarea acesteia în scurt timp.

Este foarte important să fie păstrată confidențialitatea rezultatelor investigației și a acțiunilor în justiție propuse, în vederea maximizării oportunităților de recuperare a fondurilor delapidate. Datorită naturii multi-jurisdicționale a acțiunilor judiciare propuse și complexitatea proceselor implicate, se preconizează că etapa de recuperare va dura minimum de la 18 luni până la doi ani. Pe lângă inițierea etapei de recuperare a activelor, investigația și analiza suplementară a fraudei va continua pentru a sprijini procedurile juridice în curs de desfășurare și pentru a obtine mai multa claritate despre beneficiarii fraudei. Compania Kroll va continua să prezinte, în mod regulat, rapoarte Băncii Naționale a Moldovei”, se spune într-un comunicat BNM.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente