(video) Trei tineri certați cu legea au încercat să iasă din țară ocolind frontiera

unnamed

Trei tineri moldoveni, căutați de organele de drept naționale pentru săvârșirea infracțiunii de furt în proporții deosebit de mari, au încercat să revină în țară prin traversarea ilegală a frontierei, ocolind punctul de trecere. Reținerea acestora a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în regiunea de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Valea-Perjei.

În timpul patrulării graniței moldo-ucrainene cu autospeciala cu termoviziune, polițiștii de frontieră au observat cum trei persoane înaintau, pe jos, dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. Acțiunea se desfășura în apropiere de punctul de trecere Ceadâr-Lunga 1 – Maloiaroslaveț.

Operativ, două grupe mobile ale SPF Valea-Perjei au intervenit în vederea reținerii persoanelor, care au încercat să fugă de la fața locului. Urmare a acțiunilor întreprinse, la circa 500 de metri de frontieră au fost reținuți trei cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani.

Verificările adiționale au scos la iveală faptul că cei trei tineri au antecedente penale, fiind dați în căutare de Poliție pentru comiterea unor furturi în proporții deosebit de mari.

Pe numele persoanelor, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere și constatare a săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, persoanele au fost deferite Inspectoratului de Poliție Ceadâr-Lunga pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente