Activitatea Centrului de zi şi de plasament temporar al copiilor orfani „Vatra” a fost suspendată pe perioada anchetei cazului de deces al unui copil, la începutul lunii decembrie. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Solicitată de IPN, şefa interimară a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Rodica Terehovschi, a declarat că activitatea Centrului a fost sistată pe durata anchetei, dar şi până la înlăturarea tuturor neajunsurilor. Centrul urmează a fi reparat, reorganizat, iar când îşi va relua activitatea va respecta un nou regulament. Şi personalul instituţiei se va schimba. Centrul va avea statut republican, ca să poată fi plasaţi aici şi copii din afara Chişinăului.
La data la care a fost suspendată activitatea, în Centru erau şase beneficiari, care au fost transferaţi în alte servicii.
La începutul lunii decembrie, un copil de 11 ani a fost găsit fără suflare într-o încăpere a Centrului, la doar o zi după ce fusese plasat aici. Preliminar s-a constat că băiatul s-a intoxicat cu monoxid de carbon în încăperea în care fusese încuiat. Contactat de IPN, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, a declarat că sunt luate în calcul mai multe capete de acuzare – privare de libertate şi lăsarea în primejdie, omor intenţionat, dar şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.