(foto) Pompierul-erou a fost înmormântat cu onoruri militare în satul de baștină

9
Foto:Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI

Pompierul-erou, Ivan Nogailîc, a fost înmormântat astăzi cu onoruri militare. Sute de salvatori și pompieri l-au petrecut pe ultimul drum pe colegul, care a decedat în misiune de serviciu. Ceremonia funerară a avut loc în localitatea Puhoi, raioanul Ialoveni, unde colegi, dar și apropiați ai eroului au venit pentru un ultim omagiu.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, prezent la ceremonie, a exprimat condoleanțe familiei îndurerate, menționând eroismul de care a dat dovadă pompierul în lupta cu flăcările, pentru salvarea vieților omenești.

Sicriul salvatorului a fost dus într-un cortegiu militar, iar salvatorii și pompierii au dat onorul eroului trecut în neființă. După o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți în biserica din localitate, eroul a fost înmormântat cu onor în cimitirul din sat.

Amintim că pompierul Ivan Nogailîc și-a pierdut viață pe 11 noiembrie 2016 încercînd să salveze o femeie din depozitul cuprins de flăcări. Salvatorul a rămas blocat în clădire, iar mai mulți colegi au întreprins măsuri pentru a-l scoate din zona de risc, însă nu a fost posibilă salvarea acestuia.

 

1

2

3

4-1

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente