Iurie Leancă este cel de-al treilea concurent electoral la funcția de Președinte

4ea207f9-2c64-46ad-8aac-dc1423a1ce4d
Foto:Privesc.eu

În cadrul ședinței de astăzi, 16 septembrie 2016, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat concurentul electoral la funcția de Președinte al Republicii Moldova – domnul Iurie Leancă, desemnat de către Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova”. De asemenea, CEC a înregistrat simbolul electoral și a confirmat persoana responsabilă de finanţe (trezorierul).

Totodată, Comisia a luat act de raportul grupului de inițiativă privind fluxul mijloacelor bănești conform situației din 12 septembrie 2016, constatîndu-se ca fiind întocmit în corespundere cu prevederile legale electorale.

„Știu că moldovenii sunt obosiți de politică și cuvinte mari. De aceea, nu vă spun decât atât: mă știți din activitatea mea anterioară, știți că sunt un om de cuvânt. Știți că, folosindu-mă și de bunele relații cu puterile europene, am avut onoarea să fac pentru Moldova cât alții nici nu visau. Ca Președinte voi ancora Moldova ferm pe drumul către bunăstare, drumul spre Vest”, susține Iurie Leancă.

Totodată, Iurie Leancă susține că pornește pe acest drum pentru ca, împreună cu toți cetățenii, să facă din Moldova o țară prosperă, să creeze un trai mai bun pentru cetățean, locuri de muncă mai bine plătite, pensii decente.

Reamintim că, săptămâna trecută, Grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului PPEM la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a depus la CEC listele de subscripție cu semnăturile a peste 20 de mii de persoane, din circa 260 de localități.

Până în prezent, în cursa electorală au mai fost înregistraţi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente