Alina Bradu, designerul brandului cu același nume, și-a găsit nișa în crearea de haine cu motive naționale, adaptate la timpurile moderne. De 8 ani Alina studiază istoria ornamentelor tradiționale, explorează modele de broderie populară și le stilizează în colecțiile sale. Despre modul în care a început totul, aflați din articolul care continuă seria #OAMENIDININIMA.
„M-am născut în Chișinău și am crescut într-o familie de oameni creativi: mama mea e muziciană, iar mătușa – pictor. Copilăria mi-am petrecut-o în atelierele artiștilor, iar de la bunica mea, care era croitoreasă, am preluat o mare pasiune pentru cusut. La vârsta de 13 ani deja modificam cămășile de catifea ale tatălui meu, transformându-le în rochii pentru mine.”
După clasa a 9-a Alina a fost admisă la Colegiul Tehnologic, specialitatea de tehnolog-constructor, unde a primit cunoștințe de bază în domeniu. Apoi și-a continuat studiile la Academia de Arte și, mai târziu, la Universitatea Pedagogică, specialitatea Arte Aplicate.
„Orice profesie presupune multă auto-educație. Universitățile ne furnizează doar elementele de bază. Pentru a deveni un designer bun este nevoie de perfecționare continuă. Să nu credeți că arta designului poate fi însușită doar în Franța, deoarece avem și aici, în țară, profesori foarte buni.”
În spatele brandului „Alina Bradu” stă nu doar Alina, ci și soțul ei, Igor. S-au căsătorit imediat după colegiu, iar din banii primiți în dar la nuntă au cumpărat o mașină de brodat. Primele venituri au fost obținute din brodarea și decorarea blugilor. Punctul de cotitură în soarta Alinei a fost teza ei de licență – o cercetare științifică dedicată broderiei tradiționale naționale, însoțită de o colecție în stil Etno.
„Am studiat aprofundat istoria costumului național moldovenesc. Partea practică a tezei a fost o colecție de haine populare stilizate, accesorii și chiar cizme lucrate manual. Cu această colecție am participat la festivalul tinerilor designeri „Art Podium”. Chiar în culise, imediat după prezentare, am vândut trei ținute din colecție.”
Festivalul „Art Podium” i-a adus Alinei nu doar Grand Prix-ul, ci și convingerea că publicul vrea să poarte hainele create de ea. Astfel a început istoria brandului „Alina Bradu”.
„Orice afacere de succes se bazează pe o echipă. Puterea mea constă în susținerea pe care mi-o oferă soțul. Eu sunt un generator de idei, iar Igor este un bun executor. Principiul meu „dacă vrei să iasă bine, trebuie să faci totul singur” a încetat să funcționeze în timp. Apar tot mai multe sarcini administrative de care trebuie să mă ocup, de aceea îi încurajez pe membrii echipei să fie cât mai independenți. Am format o echipă de oameni care împărtășesc idei comune sau, cel puțin, privesc în aceeași direcție. Credo-ul meu este: fă întotdeauna mai mult decât se așteaptă de la tine. În compania noastră inițiativa nu se pedepsește, iar ideile noi sunt întotdeauna binevenite.”
Pe lângă linia de modele pentru femei, cu mărimi de la S până la XL, brandul Alina Bradu mai are colecții pentru copii și o colecție de cămăși de in pentru bărbați. În această toamnă va apărea o linie nouă de îmbrăcăminte de exterior, fabricată din lână italiană, cu note minimaliste în stil Etno și ușoare accente tradiționale. Materialele de bază cu care lucrează Alina sunt pânza de in (stofa tradițională pentru ie), șifonul de înaltă calitate și mătasea. Accentul brandului este pe caracterul practic și ușurința de a purta piesele.
„Acum costumul național este în tendințe, deși deocamdată majoritatea clienților noștri sunt emigranții. Printre aceștia sunt populare ținutele tradiționale pentru nuntă și, desigur, ia este un bestseller. Secretul succesului de care se bucură ia este versatilitatea. Aceasta poate fi o piesă de rezistență într-o ținută de ocazie, dar se combină perfect și cu o pereche de blugi rupți. Nu uit niciodată că designul înseamnă să creezi lucruri practice, nu piese care se prăfuiesc pe umerașe.”
Alina nu se teme să iasă din zona de confort. Acum face un masterat, crește doi fii și nu se limitează la două colecții pe an, creând colecții capsulă pentru festivaluri și expoziții.
„Îmi place să văd satisfacție pe fețele clienților. Mă bucur când sunt de folos oamenilor. Eu lucrez pentru rezultate, mă dedic în totalitate muncii. Ceea ce înseamnă că sâmbătă și duminică nu lenevesc pe canapea, iar seara mea de vineri nu se deosebește prin nimic de seara de luni. Fericirea înseamnă să trăiești în prezent, să fii aici și acum. Și în viață nu sunt probleme, ci doar sarcini pe care trebuie să le duci la bun sfârșit.”
10 lucruri pe care trebuie să le știi despre Alina Bradu
# De origine Alina este pe jumătate poloneză, iar pe jumătate ucraineancă
# Toate ornamentele de pe hainele create de Alina Bradu sunt istoric autentice
# Brandul local preferat al Alinei este „Lia Fia”
# Primii bani Alina i-a câștigat din broderie, în 2006, când a început să decoreze blugi
# Oameni din toată Moldova și România îi aduc Alinei schițe de ornamente de la artiștii populari și îi fac cadou ii de epocă, pe care ea le recreează cu emoții, reproducându-le în broderiile din noile sale colecții
# Alina colecționează modele de ornamente naționale și are în colecție 10 mii de desene, dintre care 800 au fost deja reproduse în colecțiile „Alina Bradu”
# În 2013 a fost inaugurat magazinul-studio „Alina Bradu”
# Alina este pasionată de yoga
# Echipa „Alina Bradu” este formată din aproximativ 20 de persoane
# Alina este dependentă de muncă și perfecționistă
Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii), și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.
Articolul a fost realizat de Anya Glazkina, Locals.md