Relațiile dintre Kosovo și Serbia se dezmorțesc

Beograd-Pristina1
Foto:Direcția spre Belgrad și Pristina PC: inserbia.info

Premierii de la Belgrad şi Priştina au convenit să facă un pas spre normalizarea relaţiilor, înaintea alegerilor locale din provincie. Astfel, oficialii sârbi vor putea merge fără restricţii în Kosovo, în campania electorală pentru alegerile din 3 noiembrie.

Acordul dintre Belgrad şi Priştina vine la capătul unui îngheţ bilateral accentuat, perioadă în care albanezii din Kosovo i-au interzis chiar premierului sârb accesul în nordul provinciei.

„Vrem să normalizăm relaţiile noastre, nu să ne certăm şi să complicăm situaţia. Repet, întâlnirea de astăzi a fost bună, rezultatele sunt bune şi să sperăm că toate întâlnirile vor fi la fel”, a declarat premierul Serbiei, Ivița Dacici.

Şeful guvernului de la Priştina consideră şi el alegerile locale drept un test european pentru administraţia sa. „Sperăm că vom avea alegeri reuşite în Kosovo, cu participarea tuturor comunităţilor din ţară”, a spus premierul din Kosovo, Hashim Thaci, premierul Kosovo.

Conform acordului dintre Serbia şi Kosovo, la alegerile locale din 3 noiembrie vor participa şi comunităţile sârbe din nordul fostei provincii sârbe. În regiune locuiesc aproximativ un milion de albanezi şi circa 100 de mii de sîrbi, conform datelor din anul 2008, atunci când provincia şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia, scrie digi24.

O independenţă pe care au refuzat să o recunoască România, Spania, Ciprul, Rusia, India, majoritatea statelor sud-americane şi africane, precum şi fostele republici sovietice, inclusiv Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente