(video) Cum se creează artă din bacterii colorate

1
Foto:captură video canalul YouTube:FASEBopa

Maria Penil Cobo, o artistă specializată în tehnici mixte, își găsește adesea inspirația în natură, însă, în loc să se orienteze spre oceane sau peisaje împădurite, este fascinată de ecosisteme mult mai mici: bacteriile. Ea și-a petrecut ultimii cinci ani cultivând bacterii – cu ajutorul dr. Mehmet Berkmen, microbiolog în același stat -, colorându-le apoi și realizând uimitoare lucrări artistice.

„Din punct de vedere tehnic, este foarte dificil”, arată dr Berkmen, care lucrează la New England Biolabs. „Trebuie să fim conștienți că bacteriile pe care le folosim aparțin unor specii diferite…Fiecare se hrănește și de dezvoltă diferit. Unele nu se colorează imediat, în timp ce altele îmbătrânesc înainte să se coloreze”, adaugă el.

Cercetătorul a învățat-o pe artistă să picteze bacteriile pe geloză, o substanță gelatinoasă în care pot crește colonii de bacterii, plasată într-un vas rotund, transparent.

Creatoarea născută în Spania și care locuiește în prezent în Massachusetts își va prezenta lucrările în 9 aprilie în cadrul unei conferințe la Chicago. Ea spune că speră să schimbe, prin operele sale, felul în care sunt evocate de obicei bacteriile, transformând încetul cu încetul teama și dezgustul în valorificare și curiozitate. La urma urmelor, bacteriile fac pare din viața tuturor, se găsesc peste tot și chiar în corpul uman.

„Ca om de știință, îmi place mult acest proiect. În orice lucrare științifică există o latură artistică și, deși creațiile Mariei sunt pur artistice, se observă și fenomene științifice”, a afirmat Mehmet Berkmen, scrie agerpres.ro

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente