Platforma Civică „Dreptate și Adevăr” este calul pe care s-au urcat Victor și Viorel Țopa, care folosesc oamenii nemulțumiți de sărăcie și de mizerie, pe când în realitate ei sunt niște oligarhi. Declarația îi aparține lui Mihai Ghimpu și a fost făcută aseară în cadrul unei emisiuni TV.
„Știți că a existat și mai există antimafia. Oricât a încercat domnul Antimafia, n-a mers. Verișorii Țopa au cheltuit mulți bani. N-au ridicat această Antimafie. Apoi au finanțat trădătorii partidului liberal. Iarăși au dat-o în bară. Și atunci a apărut această situație, pe neașteptate. S-a furat miliardul, lumea este nemulțumită. Având televiziunea aceasta (Jurnal TV n.r.), unde mai sună oamenii, mai vorbesc și au înțeles că fierbe societatea. Și e timpul, iată aici, gata, noi ne-am urcat pe cal. Și s-au urcat pe calul acesta. Și folosesc acești oameni nemulțumiți de sărăcie, de mizerie, de furtul acesta de miliard, dar în realitate ei toți sunt niște oligarhi”, a declarat Ghimpu, informează Politics.
El consideră că platforma n-a trebuit să organizeze mitingul pe data de 7 iunie, fiindcă atunci când au depus declarație la primărie li s-a spus că primii sunt liberalii care au depus declarația. „Ei puteau în altă zi să facă miting, dar nu noi. Fiindcă ei nu aveau nimic cu alegerile locale”, a explicat Mihai Ghimpu.
Totodată, liderul liberalilor consideră aberații declarațiile că PL ar fi organizat „mitingul special că îi apără pe cei care au furat miliardul”, spunând că cei din Platforma DA care au făcut aceste declarații sunt niște frustrați, niște neîmpliniți care vor să se ridice sus pe sărăcia oamenilor. „Mie îmi pare rău că acești cetățeni, pe care în primul rând i-am apărat noi și îi apărăm, s-au lăsat manipulați și amăgiți de platforma DA, care are interese de a veni, reglări de conturi între oligarhi”, a subliniat Ghimpu.
Ghimpu a comentat și îndemnurile Jurnal TV către telespectatori ca să nu-l voteze pe Chirtoacă. „Asta nu putem să o numim presă. Asta este o adunătură de oameni, care sunt plătiți sau li s-a dat câte un os ca să strige, ca să o facă pe patriotul”, s-a arătat indignat Ghimpu. Dacă în fiecare seară la acea televiziune, se spune: nu, nu şi în piaţă şi peste tot, sigur că unii oameni au căzut pradă acestei politici. Dar, totuşi, majoritatea au demonstrat că sunt oameni pe care nu îi poţi amăgi, manipula și dirija cu una cu două”, a spus Ghimpu, cu referite la impactul mesajelor Jurnal TV asupra voturilor obținute de Dorin Chirtoacă.
Pe 7 iunie două acțiuni paralele au avut loc în zona centrală a capitalei: PL cu mitingul electoral în PMAN, iar Platforma DA cu mitingul din scuarul catedralei.