Astăzi Guvernul s-a întrunit într-o ședință operativă la CNA. Premierul Chiril Gaburici a declarat pentru presă că motivul convocării ședinței de azi a fost lansarea unei unități speciale ce va avea drept scop combaterea corupției la un alt nivel.
Ședința desfășurată astăzi este una obișnuită, la fel ca și altele de acest fel convocate în fiecare lună, a spus Gaburici. Doar că în legătură cu lansarea unității speciale de combatere a corupției, Guvernul a decis să țină ședința la CNA.
Despre noua unitate, directorul acesteia a spus că activitatea ei se va centra pe investigarea persoanelor cu funcții înalte în stat, cadrele care vizează interesele publice și în special cazurile care vor aduce prejudicii ce depășesc suma de un milion de lei.
Întrebat de jurnaliști despre anunțul făcut de Procuratura Generală conform căruia Prim-ministrul urmează a fi audiat în dosarul falsificării diplomei sale de studii, Premierul a spus că nu a primit încă nicio invitație oficială, dar că se bucură că lucrurile au început să se miște și speră ca să se întâmple la fel și în cazul băncilor. „Eu nu am ce sa ascund. Nu mă țin de poziția aceasta. Am acceptat-o doar pentru că cred că pot schimba lucrurile, dar asta doar dacă am instrumente și susținere. Dacă nu le am, voi pleca frumos sau urât”, a declarat Chiril Gaburici.
Cu câteva zile în urmă, Premierul publica pe o rețea de socializare o scrisoare prin care cerea demisia întregii conduceri a Procuraturii, Băncii Naționale și Comisiei Naționale a Pieței Financiare.