Toate cabinele şi urnele de vot din ţară vor fi de acelaşi fel, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Comisia Electorală Centrală renunţă la perdelele folosite până acum şi la urnele din lemn. Cele aproximativ două mii de secţii de votare vor primi noile echipamente până la sfârşitul acestei săptâmâni.
În cadrul unui seminar destinat primarilor, dar şi persoanelor responsabile de listele electorale, preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a prezentat noul echipamet pentru viitoarele alegeri. Cabinele şi urnele de vot sunt confecţionate din plastic şi vor fi utilizate la cel puţin patru scrutine, transmite TV7. De asemenea, birourile electorale urmează să amenajeze cabine şi pentru persoanele cu nevoi speciale.
Iurie Ciocan, preşedinte, Comisia Electrorală Centrală: „Această formă de cabină este pentru persoanele cu dizabilităţi, cei care sunt în cărucior. Trebuie de instalat o masă, se instalează în felul următor, are posibilitate de a vota secret. Plus cabina de vot care uşor se instalează schema asamblării o vedeţi aici în faţă, este una rigidă, ea stă bine fixată”.
Mai mult ca atât, fiecare birou electoral urmează să aibă câte două calculatoare care vor fi conectate la o reţea securizată de internet. Cele 4.200 de computere au fost procurate din banii Guvernului.
Iurie Leancă, prim-ministrul RM: „Sunt o investiţie de 30 de milioane de lei şi aceste computere vor permite asigurarea tuturor secţiilor de vot cu tehnică moderă. După ce vom desfăşura acest scrutin foarte important printr-un memorandum, aceste calculatoare vor fi transmise instituţiilor de învăţământ”.
În acest scrutin, vor fi modificate şi listele electorale.
Iurie Ciocan, preşedinte, Comisia Electrorală Centrală: „CEC va tipări listele electorale pentru aceste alegeri, anterior erau tipărite de primării. Noi vă scutim de aceste cheltuieli şi griji. Listele electrorale vor fi printate de noi în formatul A3, cam în felul acesta o să arat de o mărime dublă cum era anterior”.
Menţionăm că desfăşurarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie vor costa 52 de milioane de lei.