Astăzi, 4 iunie, are loc examenul la istoria românilor și universală. Este primul din sesiunea din acest an și, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la testare participă 32.628 de elevi din toate raioanele și municipiile din țară.
Luni, 8 iunie, va avea loc examenul la matematică, la care vor participa 34.533 elevi în cadrul a 385 centre de examene. Joi, 11 iunie 2026, elevii vor susține examenul la limba de instruire. La examenul la Limba și literatura română vor participa 26.293 de elevi, iar examenul la Limba și literatura rusă va fi organizat pentru 6.294 de elevi.
Sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu se va încheia pe data de 15 iunie cu examenul la limba și literatura română pentru elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale la care vor participa 7.092 elevi fiind desfășurat în 143 centre de examene.
Testele de examen vor fi verificate în perioada 4-24 iunie, în patru Centre republicane de evaluare din municipiul Chișinău, de către cinci Comisii republicane de evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 25 iunie în centrele de examene.
Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la centrul de examene, la data de 25 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 iulie 2026.






