Ți-a venit coletul de pe temu care valorează mai mult de 150 de euro? Ce ar trebui să faci

TEMU
Foto:Getty Images/Jonathan Raa

Dacă cumperi produse de pe magazinele online din străinătate – Temu, Joom, iHerb, Amazon, AliExpress și nu doar – a căror valoare este mai mare de 150 de euro, trebuie să plătești TVA de 20 %. Pentru a face acest lucru, se depune o declarație vamală. De mai bine de un an, declarația poate fi depusă online și gratuit, fără a mai fi nevoie să apelezi servicii de brokeraj.

Întâi de toate, trebuie să accesezi ecustoms.trade.gov.md. Ulterior, apeși pe butonul „Persoană fizică”.

Sursă: captură de ecran/ecustoms.trade.gov.md

În continuare, trebuie să apeși pe „Declarația coletelor poștale” și să apeși pe navigare.

Sursă: captură de ecran/ecustoms.trade.gov.md

Dacă ai creat deja un cont, atunci te autentifici, dacă nu, atunci trebuie să completezi căsuțele cu datele tale personale. După ce ai făcut acest lucru, trebuie să completezi un formular unde vei indica tracking number (n.r numărul de urmărire) pe care îl găsești în detaliile comenzii.

Ulterior, se generează o declarație. Poți găsi aici un tutorial despre cum se completează declarația.

Sursă: captură de ecran/ecustoms.trade.gov.md

Vama trebuie să accepte această declarație, respectiv trebuie să aștepți ceva timp. Pocedura este valabilă pentru coletele a căror valoare nu depășește 1.000 de euro.


Amintim că, începând cu data de 1 octombrie moldovenii ar putea achita TVA de 20 % și pentru coletele sub 150 de euro comandate de pe platforme online precum Temu, Shein și Joom. 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #explicăm
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine