În mod obișnuit, anul școlar se încheie pe 31 mai. Anul curent este o excepție, deoarece 31 mai este duminică. Instituțiile de învățământ pot decide independent data organizării festivității de încheiere a anului de învățământ. Spre exemplu, la Chișinău activitățile dedicate festivității „Ultimului sunet” vor avea loc vineri, 29 mai. Elevii de clasa a IX-a și a XII-a, însă, încheie studiile mai devreme – pe 25 mai.
Chiar dacă viitorii absolvenți de gimnaziu și de liceu finalizează orele cu o săptămână mai devreme, nu înseamnă că tinerii nu mai vin la școală. Această perioadă este dedicată consultațiilor pentru examene. Așadar, elevii vin doar lecțiile de pregătire, conform unui program stabilit de fiecare instituție de învățământ.
Spre exemplu, un elev de clasa a XII-a poate avea marți consultație la limba și literatura română, iar miercuri – la limba străină. Lecțiile de pregătire trebuie să fie organizate pe tot parcursul perioadei de examene. Acestea sunt gratuite și sunt susținute de profesorii de la fiecare disciplină de examen.
Orarul examenelor de clasa a IX-a
Orarul examenelor din sesiunea de bază este următorul:
# istoria românilor și universală – 4 iunie;
# matematica – 8 iunie;
# limba de instruire – 11 iunie;
# limba și literatura română (elevi alolingvi) – 15 iunie.
Orarul examenelor de clasa a XII-a
Orarul examenelor din sesiunea de bază este următorul:
# limba și literatura română (elevi alolingvi) – 2 iunie;
# limba de instruire – 5 iunie;
# limba străină – 9 iunie;
# disciplina de profil – 12 iunie;
# disciplina la solicitare – 16 iunie;
# limba bulgară/ucraineană/găgăuză – 19 iunie.






