„Fă referire la două texte din literatura română.” E una dintre cerințele pe care o vei avea la examenul de bac la exercițiul unde va trebui să scrii un eseu argumentativ (dacă ești la profilul real) sau un eseu structurat (dacă ești la profilul umanist). Știm că nu neapărat te interesează să citești cărțile din programa școlară, așa că am selectat trei romane care te-ar putea „salva” la bac.
Notă: îți recomandăm să nu te limitezi doar la aceste cărți. Dacă ai timp, citește mai multă literatură recomandată pentru bac.
#1. „Ion”, de Liviu Rebreanu
„Ion” este primul roman obiectiv din literatura română. Acest lucru înseamnă că lucrarea conține multe personaje, care sunt bine individualizate. Acțiunea este complexă și se dezvoltă pe două planuri narative care formează imaginea socială a satului ardelean. Primul plan este cel al vieții țărănești și urmărește destinul lui Ion, precum și pe cel al personajelor care îl influențează. Cel de-al doilea plan narativ prezintă viața intelectualității rurale și pune accentul pe destinul familiei învățătorului Herdelea.
Teme și subiecte întâlnite în roman:
# pământul ca simbol al statutului social și al identității;
# iubirea versus interesul material;
# destinul individual determinat de condiția socială;
# conflictul dintre dorință și moralitate.
Tipologii de personaje în roman: arivistul, victima tragică și femeia supusă, țăranul înstărit, autoritar și brutal, femeia iubită, intelectualul.
#2. „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu
„Baltagul” este un roman realist, mitic și de analiză psihologică. Cartea urmărește călătoria Vitoriei Lipan din Măgura Tarcăului pentru a-și găsi soțul, oierul Nechifor Lipan, dispărut. Bănuind o crimă, Vitoria și fiul ei, Gheorghiță, refac traseul oierilor, descoperind că Nechifor a fost ucis de tovarășii săi.
Teme și subiecte întâlnite în roman:
# căutarea adevărului și a dreptății;
# respectul pentru tradiții și credințe arhaice;
# relația dintre om și destin;
# inițierea și maturizarea.
Tipologii de personaje în roman: femeia justițiară și puternică, tânărul aflat în proces de maturizare, personajul central și absent, infractorii influențați de lăcomie, colectivitatea tradițională.
#3. „Enigma Otiliei”, de George Călinescu
Este un roman realist care prezintă viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, care urmărește povestea lui Felix Sima, un tânăr medic venit la București pentru studii. Locuind la unchiul său avar, Costache Giurgiuveanu, Felix intră în lumea unei familii avide, dominată de clanul Tulea, care urmărește moștenirea. Aici Felix se îndrăgostește de Otilia, fiica vitregă a unchiului, o tânără misterioasă și capricioasă, a cărei „enigmă” constă în dualitatea dintre afecțiunea pentru Felix și atașamentul față de Costache.
Teme și subiecte întâlnite în roman:
# formarea intelectuală a tânărului;
# moștenirea și banul;
# iubirea idealizată versus realitatea pragmatică;
# degradarea morală în societatea burgheză.
Tipologii de personaje în roman: tânărul intelectual și în formare, femeia enigmatică și imprevizibilă, avarul, femeia autoritară, arivistul și oportunistul, aristocratul.
Dacă ai și alte sugestii, le poți lăsa în comentarii.
Echipa #diez este în fiecare an alături de tinerii care susțin examenele de bacalaureat. Am creat și o rubrică specială pe site – BAC 2026 – unde publicăm materiale utile care ar putea să te ajute să te pregătești pentru bac. Aici găsești și date despre sesiunea de bac, dar și teste pe care să le rezolvi.






