Vrei să-ți personalizezi hainele, să le repari pe unele sau să le dai un aspect diferit? Pe 2 mai, la următoarea ediție FabLab Repair Café, vei putea să-ți transformi hainele în piese unice, cu ajutorul broderiei.
De asemenea, la atelier va fi deschisă și zona clasică de Repair Café, unde poți veni cu obiecte mici de uz casnic. Împreună cu alți participanți veți analiza problema și veți căuta soluții practice, folosind instrumentele și resursele disponibile.
Atelierul este deschis tuturor celor care vor să învețe lucruri noi și să descopere cum creativitatea și tehnologia pot prelungi viața obiectelor.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 mai, ora 10:30, la Orange Digital Center. Participarea este gratuită. Te poți înregistra aici.






