Un copac a căzut peste un copil la Grădina Zoologică din Chișinău

copac zoo
Foto:Telegram/Poliția Republicii Moldova

Un copil a fost rănit după ce un copac a căzut peste el pe teritoriul Grădinii Zoologice. Despre acest lucru a anunțat Poliția. Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare gravă la spital.

UPDATE (26 aprilie, ora 15:35): potrivit Primăriei Chișinău, incidentul s-a produs în momentul în care toți vizitatorii erau evacuați de pe teritoriu, odată cu începerea vântului, când un copac verde a căzut.

Autoritățile spun că au fost întreprinse toate măsurile de urgență și au fost anunțate organele competente.

Știrea inițială

Din cauza vântului puternic în Chișinău s-au prăbușit mai mulți copaci. Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să evite apropierea de arbori bătrâni, panouri publicitare sau construcții provizorii și să nu parcheze automobilele în preajma acestora.

Primarul Ion Ceban a declarat că evenimentele publice de orice tip, care urmau să se desfășoare în aer liber în Chișinău astăzi, 26 aprilie, sunt întrerupte sau anulate.

În cazul apariției situațiilor de urgență cauzate de condițiile meteo, apelați Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon +37322222267, +37322222604 sau la numărul unic 112.


Amintim că pe întreg teritoriul Republicii Moldova este valabil un cod portocaliu de intensificări ale vântului. Pe parcursul zilei de astăzi, 26 aprilie, până la ora 21:00 sunt prognozate rafale.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine